Sport

Cluburile sportive și federațiile din România primesc 180 de milioane de euro

Ministrul Tineretului și Sportului a anunțat că vor fi oferite fonduri consistente pentru sprijinirea sportului din țara noastră.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului, a avut marți o conferință de presă în care a explicat ce măsuri vor fi aplicate în viitorul apropiat pentru a sprijini sportul din țară. Măsurile vizează tinerii și juniorii, aceștia putând beneficia de vouchere pentru a se legitima la cluburi.

180 de milioane de euro pentru sportul românesc

Cluburile și federațiile vor primi și ele sume importante de bani. Mai exact, acestea vor putea accesa până la 200 000 de euro fiecare pentru a își dezvolta infrastructura pentru copii și juniori.

Advertisment

“Una dintre măsuri vizează sprijinul acordat cluburilor. Mai multe granturi de sprijin pentru structurile sportive din țară. De acestea vor putea beneficia atât cuburile private, cât și cele de stat. Bineînțeles, și federațiile vor fi sprijinite.

Advertisment

Valoarea totală a proiectul ajunge la suma de 180 de milioane de euro, reprezentând fonduri europene. Finanțarea oferită este de cel mult 200 000 de euro și va fi acordată o singură dată. Este vorba despre investiții în terenuri de antrenament, de pregătire, de inițiere pentru tineri.

Este vorba, de asemenea, de cabinete medicale, mici centre de recuperare, dotări corespunzătoare pentru specializări din domeniul medicinii sportive. Noi tehnologii pentru supravegherea performanței, echipamente de nivel performant și semiperformant.

În jur de 1.500 de structuri sportive vor primi astfel de fonduri. Va intra în vigoare prin intermediul unei scheme de sprijin ce va fi aprobată de Comisia Europeană“, a declarat Ionuț Stroe.

Copiii primesc vouchere

“Oferirea de vouchere pentru copiii care se legitimează la un club sportiv în vederea practicării unui sport de performanță este o măsură bugetată cu 30 de milioane de lei. Aproximativ 100 000 de copii vor beneficia direct de aceasta.

În țara noastră sunt mai mulți seniori decât copii care practică sportul într-o formă legitimată. Există pericolul ca, pe viitor, dacă nu luăm măsuri, să sufocăm sportul din țară. Din nefericire, ne aflăm pe poziția secundă la obezitate infantilă în Europa.

Sunt de părere că acest program de vouchere pentru sport este o metodă prin care statul poate încuraja copiii să practice sportul într-o formă organizată. Condiția ca un copil să beneficieze de măsura respectivă este să rămână minim un an legitimat. Suma este de 300 de lei pentru fiecare copil, susținând costurile pentru echipament și alte lucruri necesare”, a adăugat ministrul.

Advertisment
Advertisment