Politică

PSD și Pro România se opun prelungirii stării de alertă

Liderii celor două partide au declarat, luni, că sunt împotriva prelungirii stării de alertă.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Marcel Ciolacu și Victor Ponta au spus că se opun prelungirii stării de alertă. Mai mult, Partidul Social Democrat și Pro România nu ar vota extinderea, în cazul în care aceasta ar fi propusă.

Marcel Ciolacu a criticat ideea prelungirii stării de alertă

Președintele PSD a criticat luni ideea lansată de ministrul Sănătății. Tătaru a spus că e posibil ca România să nu iasă din stare de alertă, la 15 iunie. “PSD se opune continuării Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării. De trei luni, ministrul Sănătății face numai exerciții de imaginație.

Advertisment

S-a mândrit, de fapt, cu munca aleșilor locali ce au dus greul luptei cu coronavirusul. În vremea asta, la minister se dădea tun după tun cu licitații aranjate pentru companiile de casă ale liberalilor. Cetățenii au arătat însă că sunt mai responsabili decât guvernanții și au înțeles că e nevoie să se protejeze.

Advertisment

Nu mai sunt necesare amenzi și stare de alertă, chiar dacă Executivul vrea asta cu disperare. Bănuim de ce: este paravanul ideal pentru ca întreagă clientela PNL să ducă mai departe marile afaceri pe bani publici.

Guvernanții au rămas fără legitimitatea de a ne da lecții despre cum să ne protejăm de Covid-19, după întâmplarea scandaloasă din clădirea Guvernului. După ce Orban și camarila PNL petreceau cu whisky și trabucuri, numai experții în sănătate publică trebuie să comunice clar țării ce fel de măsuri sunt necesare în continuare.

După 15 iunie, trebuie să încheiem modelul liberal de a administra România numai cu sancțiuni, amenințări și restricții. Să punem punct Klaustrofobiei, să ne gândim cum relansăm țară”, a spus Ciolacu.

Și Ponta se opune acestei idei

“Vom face tot ceea ce am făcut și la votul de dinainte, atunci când toți parlamentarii Pro România s-au opus declarării stării de alertă. Din perspectivă economică, România nu poate să rămână într-o stare ce presupune atât de multe restricții.

Pe lângă asta, ca psihologie socială, în acest weekend a fost un fel de descătușare a cetățenilor după trei luni în care au fost închiși. În plus, analizând cifrele statelor din zona noastră, România are, într-adevăr, cele mai multe cazuri de contaminare, cele mai multe decese și a avut cele mai stricte restricții. Așadar, aceste măsuri nu au fost în direcția bună.

De această dată, consider că cei de la Guvern trebuie să gândească mai puțin milițienesc și mai mult analizând ce se întâmplă în jur”, a spus Victor Ponta.

Advertisment
Advertisment