Politică

Ludovic Orban: Ciolacu și Ponta ar putea fi amendați

Prim-ministrul a declarat că liderii PSD, respectiv Pro România ar putea fi sancționați din cauza că nu au purtat masca în Parlament.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Ludovic Orban a explicat că purtarea măștii de protecție este obligatorie. Regula se aplică pentru spații închise în care se află mai mulți oameni. El a spus că Marcel Ciolacu și Victor Ponta ar putea fi sancționați, întrucât nu au respectată această regulă în Camera Deputaților, informează Agerpres.

Ciolacu și Ponta ar putea fi amendați, ca urmare a ședinței de luni

Prim-ministrul a fost întrebat la B1TV dacă președinții PSD și Pro România pot primi sancțiuni în cazul în care încalcă măsurile referitoare la masca de protecție. Întrebarea a venit în contextul în care cei doi au participat luni, la ședința Camerei Deputaților, fără măști.

Advertisment

“Ar putea fi sancționați. În orice caz, este o atitudine total incorectă din partea unora care susțin că sunt lideri. Aici forța exemplului este crucială. În spații închise, unde sunt mai mulți oameni, purtarea măștii este obligatorie”, a spus Ludovic Orban.

Advertisment

Premierul a adăugat că Ciolacu și Ponta “cred că sunt deasupra legii și sunt de părere că doar cetățenii obișnuiți trebuie să o respecte. Este foarte reprezentativ pentru gândirea pe care o au față de lege”.

Prim-ministrul a repetat importanța purtării măștii de protecție

“Cea mai periculos mod de răspândire a Covid-19 este prin particulele de lichid eliminate în timpul vorbirii, cântatului, tușitului și strănutului. Virusul se află în aceste particule ce pot fi inspirate sau pot ajunge pe față și să intre în organism”, a spus Orban.

Astfel, el a explicat că purtarea măștii este un mod de a îi proteja pe ceilalți mai multe decât pe noi înșine. “Bineînțeles că te ajută și pe ține, însă efectul este mai ridicat pentru ei din jur. Aceasta este o hotărâre luată pentru a proteja sănătatea cetățenilor. Decizia e menită sa diminueze pericolul de împrăștiere a virusului.”

Prim-ministrul consideră că această regulă este una extrem de importantă, mai ales în contextul relaxării mai multor măsuri.

Advertisment
Advertisment