Economic

În acest an a fost investită cea mai mare sumă din ultimii 10 ani

Ministrul Finanțelor a anunțat că de la începutul anului a cheltuit cea mai mare sumă din ultimul deceniu pentru investiții.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Guvernul liberal afirmă că a cheltuit cea mai mare suma pentru investiții, din ultimii 10 ani. Acest lucru s-a petrecut în primul semestru din 2020. Florin Cîțu spune că au fost făcute investiții majore chiar și în luna iunie.

A fost investită cea mai mare sumă din ultimii 10 ani

“Am continuat să investim masiv în luna trecută și se observă. Au fost 16,1 miliarde de lei cheltuiți pe investiții în prima jumătate din acest an! E cea mai mare sumă cheltuită pe investiții în ultimul deceniu!”, a spus vineri, ministrul Finanțelor.

Advertisment

Conform acestuia, “socialiștii lui Dragnea au cheltuit în aceeași perioadă numai șase miliarde în 2017 și nouă în 2018”. “Am schimbat paradigma încă din prima zi de guvernare. Ne-am focusat pe investiții și numai așa am putut să eliminăm toate scenariile dezastruoase promovate de PSD pentru a induce panică printre cetățeni.

Advertisment

Toate aceste trompete trebuie să iasă public și să le ceară scuze cetățenilor. Investițiile sunt unica variantă pentru a produce creștere economică cu prețuri stabile pe termen lung. Tot investițiile generează locuri de muncă în sectorul privat”, a adăugat Florin Cîțu.

“Am spus încă de la început. Investim, iar în economia privată vor apărea efecte pozitive. Așa s-a întâmplat”, a mai spus ministrul.

Advertisment
Advertisment