Sport

Un fotbalist de la FCSB e aproape de a ajunge la Craiova

În Liga 1 se pregătește o mutare ce ar reprezenta trădarea momentului. 

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Bogdan Planic a cerut rezilierea contractului cu FCSB, în urma unui conflict cu Gigi Becali. Jucătorul este acum amenințat de patronul “roș-albaștrilor” cu comisiile, iar agentul sau spune că înțelegerea dintre cele două părți expiră la sfârșitul lunii.

Bogdan Planic e aproape de a ajunge la Craiova

În situația în care fundașul sârb ar rămâne liber de contract, o posibilă destinație ar fi Universitatea Craiova. Sorin Cârțu, președintele echipei, a admis că îi place de Bogdan Planic. Chiar și așa, trebuie rezolvată mai întâi problema cu numărul extracomunitarilor de la gruparea olteană.

Advertisment

“A fost situația aceea la echipa cu cei doi extracomunitar. Locurile le aveam în prezent blocate. Acum nu știu ce să zic, atât timp cât locurile sunt blocate…Din perspectiva mea, că fost jucător, fost tehnician, mie îmi place Planic. E un fotbalist cu evoluții bine în campionatul nostru”, a declarat Cârțu la PRO X.

Advertisment

Fundașul a ajuns în Liga 1 în anul 2017. Pe atunci, gruparea patronată de Gigi Becali l-a achiziționat de la Vojvodina pentru suma de 300 000 de euro.

Gigi Becali crede că a pierdut titlul din cauza lui Planic

Finanțatorul echipei cere 10 milioane de euro despăgubiri pentru fundaș, suma ce reprezintă clauză de reziliere a jucătorului. “El avea contract, trebuia să îl respecte. E nevoie de plata clauzei, să o facă el sau clubul la care se duce.

Din cauza lui am pierdut titlul, mă refer la șansele astea pe care le mai are FCSB în prezent. Nu mai sunt de acord cu nicio înțelegere, mergem la comisii, să judece legea. El e nevoit să răspundă pentru ceea ce a semnat”, a declarat Becali la PRO X.

Advertisment
Advertisment