Actualitate

Noi propuneri pentru revenirea elevilor în școli

Cei care ar reveni primii ar fi elevii din clasele terminale, întrucât au de susținut examene vara aceasta.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Președintele Iohannis a anunțat că ridicarea restricțiilor va începe, în mod progresiv, de la data de 15 mai. În ceea ce privește situația școlară, Inspectoratul General Școlar al Municipiului București(ISMB) a venit cu o nouă propunere.

Cum ar putea avea loc revenirea elevilor în școli

Elevii claselor a VIII-a și a XII-a ar fi primii care se întorc la școală, ei urmând să susțină examene în această vara. În schimb, cei din clasele primare ar putea să încheie anul școlar prin intermediul online-ului. Aceste scenarii se află într-un document transmis de ISMB Ministerului Educației.

Advertisment

Propunerile se bazează pe opiniile directorilor de școli din Capitală. Elevii claselor terminale ar reveni în primele două săptămâni după ridicarea stării de urgență. Ulterior, din luna iunie, s-ar întoarce la școală și elevii claselor gimnaziale și de la liceu, însă în anumite condiții.

Advertisment

Astfel, clasele ar fi formate din maxim 15 elevi, pentru a putea fi respectate măsurile de distanțare fizică. Copiii ar veni la școală în baza unui orar special modificat, în schimburi. În plus, între schimburi ar fi făcută o dezinfectare. În ceea ce privește elevii claselor I-IV, aceștia ar urmă să încheie anul școlar în mediul online.

Schimbări importante pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională

Regulile de siguranță și de distanțare vor afecta serios și desfășurarea examenelor. Astfel, atât Bacalaureatul, cât și Evaluarea Națională ar urma să se desfășoare în luna iulie, conform propunerii.

Mai mult decât atât, în clase nu s-ar afla mai mult de 10 elevi, conform documentului transmis de Inspectoratul General Școlar al Municipiului București Ministerului Educației.

Anul școlar ar fi trebuit să se încheie în data de 12 iunie, însă ministrul Educației a anunțat că este posibilă o amânare de o săptămâna. Totodată, Monica Anisie a luat în calcul și alte variante, care ar permite încheierea anului școlar la termenul oficial.

Advertisment
Advertisment