Tehnologie

Twitter combate dezinformarea legată de coronavirus

Rețeaua de socializare a luat măsuri urgente pentru a lupta cu informațiile false legate de pandemia de Covid-19.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Twitter a hotărât să ia măsuri împotriva dezinformării privind pandemia de coronavirus. Rețeaua de socializarea va adăuga etichete și mesaje de avertizare unor tweeturi ce conțin informații controversate sau înșelătoare despre Covid-19.

Twitter combate dezinformarea privind virusul

Anunțul a fost făcut luni de către companie, ca parte a unei strategii pentru a stopa dezinformarea, informează Reuters. Noile etichete ale rețelei de socializare vor avea linkuri către mai multe informații.

Advertisment

Acest lucru este valabil în situația în care pericolul de daune care ar putea fi cauzate de un tweet nu este suficient de mare pentru a fi eliminat. Lumea ar putea fi totuși indusă în eroare, așa că e nevoie de măsuri, a informat compania.

Advertisment

Twitter a explicat că, în funcție de daune și de tipul de informații din tweet, pot apărea și avertismente pentru a spune că tweetul e în conflict cu sfaturile specialiștilor în sănătate. Compania a anunțat că aceste etichete vor fi similare cu cele care semnalizează manipularea făcută de media.

Acestea vor fi folosite și pentru tweeturile ce au fost publicate înainte de acest anunț al companiei. De asemenea, vor fi utilizate indiferent de persoana care a trimis tweetul, anunță rețeaua de socializare.

Site-urile de socializare sunt presate de politicieni să lupte cu dezinformarea

Facebook, Youtube și alte servicii sunt presate de oamenii politici să combată informațiile false apărute pe platformele lor. Aceste dezinformări au dus la remedii false, dar și la asocierea unor persoane publice cu originea virusului.

Teoriile conspirației sunt legate de persoane precum Bill Gates. Totodată, tehnologia de telefonie mobilă 5G a devenit subiectul unor teme controversate. Partenerii terți ai Facebook în legătură cu verificarea informațiilor publicate aplică etichete conținutului.

Youtube a informat luna trecută că va afișa panouri de informații privind autenticitatea informațiilor din conținutul video, în SUA. În luna martie, Twitter a interzis tweeturile ce sunt în neconcordanță cu recomandările autorităților de sănătate publică.

Advertisment
Advertisment