Sport

Gheorghe Hagi a dat o lovitură financiară

Viitorul Constanța a semnat două contracte foarte importante ce vor ajuta clubul pe plan financiar.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Gică Hagi a reușit să semneze contracte cu doi sponsori importanți. Aceștia vor finanța atât echipa, cât și academia de la Viitorul Constanța. “Regele” a venit la conferința de presă premergătoare partidei cu Poli Iași purtând un tricou inscripționat cu noul sponsor.

Gheorghe Hagi a semnat cu OMV Petrom și cu Auchan

OMV Petrom este acum principalul sponsor al clubului, iar Viitorul va avea numele acestuia inscripționat pe tricouri. Înțelegerea făcută de cele două părți este valabilă pe o durată de trei ani, iar sponsorul va susține financiar întreaga academie.

Advertisment

“Parteneriatul urmărește creșterea numărului de copii ce pot fi antrenați în cadrul Academiei. Totodată, se vizează și garantarea, pentru ei, a celor mai bune condiții de pregătire, la standarde internaționale.

Advertisment

Printre acestea, se numără baza de antrenament adecvată, programe de antrenament dezvoltate în parteneriat cu cluburi internaționale importante, echipamente și programe de nutriție, dar și asigurări medicale.

Academia Gheorghe Hagi este și un program social și de educație în care participă mai mult de 200 de copii. Reprezintă un mediu sănătos pentru orice copil. Ei au la dispoziție toate instrumentele pentru a își dezvolta și modela latura umană”, au declarat oficialii OMV Petrom pentru GSP.

Viitorul o întâlnește pe Poli Iași, duminică

După numeroasele probleme apărute în fotbal din cauza pandemiei, Liga 1 revine. Viitorul o va întâlni pe Poli Iași, în cadrul acestei etape. “Consider că suntem gata de aceste meciuri finale. E nevoie să jucăm din 3 în 3 zile, iar asta nu va fi ușor. Ne-am antrenat, avem un lot bun de fotbaliști. Întrucât programul e destul de dificil, vom apela la majoritatea jucătorilor.

La Iași e un tehnician foarte experimentat care știe să joace acest tip de partide. Sunt periculoși în deplasare, știu să joace defensiv, știu să atace dacă nu sunt ținuți sub presiune. În cazul în care se infectează cineva, ori e izolat și se merge mai departe, ori nu joacă nimeni.

Nu consider că e bine că unele echipe să joace altele nu. E o competiție, se joacă din 3 în 3 zile. Dacă o partidă se amână, să se amâne toată etapa. Eu sunt de părere că trebuia să se amâne toată etapa”, a spus Hagi.

Advertisment
Advertisment