Sport

Probleme uriașe în fotbalul românesc

Perioada de pauză din fotbal poate avea consecințe uriașe. Foarte multe cluburi din România ar putea să se desființeze.

Pandemia de coronavirus provoacă pagube serioase în tot mai multe domenii. Sistemul medical face cu greu față situației, sectorul economic e și el puternic afectat.

Politicul întâmpina, de asemenea, probleme, alegerile locale fiind mutate. Totodată, fotbalul e și el puternic lovit de Covid-19. Campionatele sunt suspendate, iar echipele se zbat să supraviețuiască.

Anunț alarmant al președintelui FRF

Răzvan Burleanu anunță probleme uriașe în fotbal. El a vorbit vineri despre situația ligilor din România, în situația în care sezonul nu va putea fi continuat.

Președintele Federației Române de Fotbal crede că e posibil că numeroase cluburi din primele două ligi să se desființeze. Acest lucru se va întâmpla în cazul în care sezonul va fi înghețat.

Răzvan Burleanu a declarat pentru Pro X că dacă nu se va relua campionatul până cel târziu în luna mai, lucrurile vor deveni tragice. Astfel, el crede că nu vor rămâne mai mult de 14-16 echipe în Liga 1 și Liga 2.

El adaugă că impactul acestei perioade de criză poate fi unul crunt. Deși unele cluburi vor supraviețui, ele vor fi puternic afectate în următorii ani.

Burleanu spune că FRF e în discuții permanente cu LPF, AFAN, cluburi și Asociațiile Județene. El informează că înghețarea sezonului va fi ultima variantă. Astfel, conducerea va face tot posibilul pentru a nu se ajunge acolo.

Președintele Federației e de părere că e inacceptabil că trofeul să nu fie acordat pe baza rezultatelor din teren. El subliniază că principalul scop este salvarea cluburilor, pentru a menține intacte locurile de muncă.

Pandemia a creat probleme uriașe în fotbal

Patronii cluburilor încearcă să găsească diverse soluții pentru a trece cu bine de această perioada. Ei au fost nevoiți să ia măsuri drastice pentru a se asigura că echipele supraviețuiesc.

Astfel, cluburi importante au luat măsură reducerii salariale. Unii fotbaliști au fost chiar trimiși în șomaj tehnic. Din aceste cauze, mai mulți jucători au intrat în conflicte cu finanțatorii, refuzând să semneze noile contracte.

Și la cluburi uriașe din Europa sunt probleme. Echipe precum Bayern Munchen, Juventus, Barcelona, Borussia Dortmund au redus salariile jucătorilor și angajaților.

Tags
Close