Actualitate

Un nou focar de coronavirus pe un şantier din Bucureşti

Peste 100 de muncitori străini, cei mai mulţi din Nepal sau India, sunt blocați la șantierul de construcție a unui ansamblu rezidențial din zona Metalurgiei.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Din primele informaţii reiese că şantierul reprezintă epicentrul unui nou focar de coronavirus. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a promis că un spațiu va fi pus la dispoziție pentru carantinarea muncitorilor în cauză. “Muncitorii indieni, angajați la o firmă privată de construcții din București, depistați pozitivi Covid-19 vor primi toate îngrijirile medicale de care au nevoie la spitalele din Capitală, iar pe cei fără simptome îi vom carantina într-o clădire pe care o punem la dispoziție în astfel de situații”, a declarat presei Gabriela Firea. Edilul mai vorbeşte şi despre necesitatea construirii Spitalului modular Covid-1, care să funcţioneze ca anexă a spitalului de boli infecţioase.

30 de infectaţi confirmaţi

Din cei peste 100 de muncitori de la şantierul din Sectorul 4, 30 sunt infectaţi cu coronavirus, fiind confirmaţi cu test pozitiv. Aceştia se află în izolare, a menţionat ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Pe şantier lucrau de fapt peste 200 de angajaţi din care 38 sunt indieni.

Advertisment

Violeta Alexandru a fost la faţa locului în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru a evalua situaţia. „Alături de DSP București, azi-noapte m-am deplasat la șantierul în locația de la care aveam informații că s-a întâmplat să existe un focar cu efecte asupra stării de sănătate. Şi implicit asupra stării apte de muncă a acelor oameni. Din primele informații, cei infectați sunt din India dar urmează să avem o evaluare completă. Așa cum am rugat celelalte instituții să mă informeze”, a spus ministrul Sănătăţii.

Advertisment

Muncitorii rămân blocaţi pe şantier

Restul muncitorilor rămân sub supravegherea jandarmilor blocați în carantină pe șantierul de construcție. Locaţie la care nu au condiții minime pentru a rămâne în izolare, neavând o cantină și fiind cazați câte 10 persoane în aceeaşi încăpere. Barăcile în care sunt cazaţi reprezintă un pericol, deoarece un nou focar de coronavirus poate izbucni oricând.

Se aşteaptă rezultatul unei anchete aflată în desfăşurare care va stabili starea angajaţilor rămași pe șantier. Mai multe detalii despre numărul sau originea muncitorilor urmează a fi transmise de către angajator la ITM Bucureşti.

Advertisment
Advertisment