EconomicPolitică

Dan Barna, despre banii obținuți de la UE

Președintele Uniunii Salvați Romania a vorbit despre cele aproape 80 de miliarde de euro primite de la UE.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

După lungi negocieri la între liderii europeni, s-a ajuns la un acord în privința pachetului de redresare economica a țărilor membre. În urma acestui acord, România va obține 79,9 miliarde de euro.

Ce spune liderul USR despre banii obținuți de la UE

“Un summit european maraton aduce cel mai puternic angajament financiar pentru recuperarea economică.

Advertisment

90 de ore de negocieri dure pentru ceea ce poate fi ușor considerat viitorul UE. Un nou ”Plan Marshall” de 1.824 de miliarde de euro, compus dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro (Next Generation EU) și un Cadru Financiar Multianual 2021-2027 (CFM) de 1.074 de miliarde de euro.

Advertisment

Europa nu dezamăgește. Avem o veritabilă demonstrație de solidaritate și o lecție puternică pentru curentele eurosceptice și iliberale care atacă UE, democrația și statul de drept în fiecare zi.

România primește aproape 80 de miliarde de euro din acest pachet. Acești bani ar trebui să ne ajute nu doar la recuperarea economică post-criză, ci și la promovarea unui program economic bazat pe digitalizare, agricultură locală, energie durabilă.

La fel de important este însă și acordul care instituie un mecanism asupra bunei guvernanțe a acestor fonduri. Acest acord este încă un pas concret în direcția unui obiectiv pe care cetățenii români, împreună cu ceilalți cetățeni europeni, îl doresc realizat cât mai repede.

Astfel, vrem ca banii obținuți de la UE să fie cheltuiți transparent și corect. Cu alte cuvinte, ne dorim să fie eliminată corupția sau finanțarea regimurilor iliberale.

USR a luptat în ultimii ani să scape România de un regim corupt și anti-european. Pe termen scurt, e timpul să ne alăturăm efortului european. Trebuie să venim cu un plan solid de luptă efectivă cu pandemia dar și de redresare economică post-pandemie.

Referitor la Cadrul financiar multianual, a venit momentul să folosim aceste fonduri în integralitatea lor. Trebuie folosite pentru modernizarea țării și sprijinirea celor care chiar au nevoie de acest ajutor”, a transmis Barna, pe facebook.

Advertisment
Advertisment