Economic

Îndemnul FMI pentru țările din întreaga lume

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a solicitat statelor să continue să cheltuie din propriile economii pentru a combate criza.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

FMI îndeamnă țările să cheltuie cât mai mult din economiile proprii pentru a răspunde crizei provocate de pandemia de Covid-19. Directorul general al Fondului, Kristalina Georgieva, a cerut în acest fel combaterea efectelor negative și amânarea măsurilor de austeritate.

Îndemnul FMI pentru state

“Cheltuiți, cheltuiți cât mai mult. Vă rog, cheltuiți cât puteți, însă păstrați chitanțele. Totodată, țineți seama de faptul că nu puteam realiza nimic fără creștere”, a spus Kristalina Georgieva, în cadrul unei conferințe online, anunță Mediafax.

Advertisment

Directorul general al FMI s-a declarat mulțumit de răspunsul rapid al guvernelor prin asigurarea unui sprijin de aproximativ 10 trilioane de dolari. Acest ajutor e de zece ori mai consistent decât cel alocat în timpul recesiunii din anul 2008.

Advertisment

FMI va publica toate estimările de creștere globală în data de 24 iunie. Directorul general a mai spus că programul de alocare a sprijinului financiar nu trebuie suspendat prea repede. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, vor apărea efecte negative asupra economiei.

Noile estimări vor fi, probabil, mai rele decât ultimele

Fondul Monetar Internațional își va lansa noile estimări în data de 24 iunie, la aproximativ două luni după cele din aprilie. La ultimele estimări, organizația susținea că recesiunea creată de coronavirus va fi cea mai gravă cădere din aproape 100 de ani.

Noile preconizări „vor fi, probabil, mai rele” decât ultimele, a spus Gopinath, economistul șef al Fondului. În actualizarea proiecțiilor, FMI a luat în calcul costurile realocării forței de muncă, gravitatea crizei din sănătate, falimentele și cheltuielile consumatorilor.

Preconizările din luna aprilie ale Fondului Monetar Internațional au arătat deja o încetinire a economiei globale. Produsul Intern Brut mondial ar urma să scadă cu 3% în acest an, în cel mai bun caz. Totodată, un noul val de Covid-19 în 2021 ar duce la doi ani consecutivi de contracție economică puternică, potrivit FMI.

Advertisment
Advertisment