Sport

Încă un fotbalist a plecat de la Universitatea Craiova

Echipa olteană s-a despărțit de încă un fotbalist, cu câteva etape înainte de încheierea sezonului.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Marius Briceag, fundaș lateral în vârstă de 28 de ani, nu va mai continua la Universitatea Craiova. Fotbalistul se afla de cinci ani la olteni. Clubul a emis un comunicat oficial în care a anunțat că s-a despărțit de jucător.

Marius Briceag a plecat de la Universitatea Craiova

“Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că fundașul de bandă Marius Briceag nu va mai continua la echipă. Îi mulțumim, pe această cale, pentru profesionalismul pe care l-a arătat și îi urăm mult succes mai departe.

Advertisment

Original din Pitești, Marius Briceag și-a început cariera la FC Argeș, club pentru care a jucat timp de două sezoane în liga a doua. Pentru doi ani și jumătate a aparat flancul stâng al apărării celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Ulterior, a fost transferat de Universitatea Craiova, în ianuarie 2015.

Advertisment

În cadrul returului, a jucat în opt partide. În sezonul 2015-2016, Marius Briceag a ajuns, sub formă de împrumut, la FC Voluntari, echipă din prima ligă. Oficialii clubului nostru au apreciat că mutarea la echipa ilfoveană este o șansă pentru fotbalist de a crește valoric și de a deveni o variantă viabilă pe viitor pentru prima echipa Științei.

În campionatul 2016-2017, el a fost reprofilat pe banda dreapta a apărării echipei noastre. În total, Marius Briceag a evoluat în 84 de partide în tricoul alb-albastru. El a reușit să marcheze un gol și să ofere 5 pase decisive”, a transmis clubul.

Craiova s-a despărțit de mai mulți fotbaliști, în ultimul timp

Marius Briceag nu e singurul jucător care a plecat de la olteni, în ultima perioadă. Claude Dielna, Renato Kelic, Ivan Martic și Tiago Ferreira sunt alți fotbaliști ce nu vor mai evolua pentru Universitatea Craiova.

După victoria cu 3-2 în fața lui CFR Cluj, echipa din Bănie s-a apropiat la numai un punct de prima poziție. Drept urmare, fotbaliștii și suporterii speră ca oltenii să câștige primul titlu după o pauză de 30 de ani.

Advertisment
Advertisment