Extern

Doliu național în Liban, după uriașa explozie din Beirut

Cel puțin 100 de oameni au decedat și 4.000 au fost răniți, în urma tragicei întâmplări.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Uriașa explozie din Beirut, capitala Libanului, a venit în contextul în care se aștepta verdictul pentru uciderea fostului premier Rafik Hariri din 2005. Libanul a instituit trei zile de doliu național, începând din ziua de miercuri.

Doliu național în Liban, după uriașa explozie din Beirut

Cei care au fost martori la explozie spun că aceasta s-a petrecut în zona portuară a localității. Potrivit unor zvonuri, ar fi avut loc și o a doua explozie. Un tribunal ONU trebuia să dea verdictul în cazul asasinării lui Rafik Hariri printr-un atac cu bomba din 2005.

Advertisment

Cei patru oameni, judecați în absența, sunt membri ai grupării șiite Hezbollah, care a negat categoric orice implicare în uciderea lui Hariri. Cealaltă explozie ar fi avut loc la locuința lui Hariri din localitate.

Advertisment

Potrivit ultimelor informații, mai multe persoane sunt blocate sub dărâmături, iar ministrul Sănătății a vorbit despre un număr ridicat de răniți și daune uriașe. Foarte multe clădiri au fost afectate, inclusiv un sediu al CNN. De asemenea, un nor roșu de fum a plutit deasupra localității, în urmă deflagrației.

Casele aflate chiar și la zece kilometri depărtare ar fi fost afectate de suflul exploziei, potrivit martorilor oculari. De asemenea, mai multe automobile au fost răsturnate sau distruse.

Haos total în Beirut

Scene dramatice au loc pe străzile și spitalele din oraș. Multe persoane rănite ajung la secțiile de urgență prezentând sângerări și membre rupte, conform CNN. Aproximativ 10 pompieri libanezi au fost dați dispăruți după explozia uriașă care a avut loc. Guvernatorul orașului a declarat că nu este cunoscută cauza incidentului.

Explozia a fost simțită pe o rază de 240 de kilometri, până în Cipru. Spitalele sunt deja supraaglomerate, iar o parte dintre acestea au fost distruse în urma exploziei. Prim-ministrul Hassa Diab a spus că în jur de 2.750 de tone de nitrat de amoniu se aflau în depozitul portului din Beirut, unde a avut loc explozia.

Advertisment
Advertisment