ActualitateStiri

Amănunte neștiute din viața lui Mircea Badea. ”Eu la 30 de ani, deci de ziua mea, clar eram șomer și muritor de foame. A fost horror!”

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Mircea Badea, în vârstă de 48 de ani, a scos la iveală amănunte mai puțin cunoscute din trecutul său. Acesta a mărturisit că a avut perioade când nu a avut loc de muncă. ”Eu la 30 de ani, deci de ziua mea, clar eram șomer și muritor de foame. A fost horror!”, a declarat acesta.

Mircea Badea a prezentat, de-a lungul anilor, numeroase emisiun de televiziune, la mai multe posturi TV. Acesta s-a făcut cunoscut alături de Teo Trandafir, după care fiecare a avut propria emisiune.

Advertisment

La emisiunea ”Descoperriți”, Mircea Badea a povestit că, în urmă cu ani, a fost șomer și că a stat fără job, deși era cunoscut.

Advertisment

Amănunte neștiute din viața lui Mircea Badea. ”Pentru mine n-a fost ceva nou, pentru că eu mai murisem de foame și când făceam matinal cu doamna Teo Trandafir”

 

„Eu la 30 de ani, deci de ziua mea, clar eram șomer și muritor de foame. A fost horror! Am avut multe perioade cu adevărat oribile din multe puncte de vedere. Unele din motive exterioare, altele din motive interioare. Adică aș putea, dacă aș ști să scriu și m-aş pricepe la treaba asta, aș putea să scriu niște tratate despre demonii interiori. Cum era să mor de foame și să te cunoască toată lumea? Nasol! Vreau să spun că cercetam rubricile pe vremuri cu locuri de muncă. 

De altfel, pentru mine n-a fost ceva nou, pentru că eu mai murisem de foame și când făceam matinal cu doamna Teo Trandafir. Noi am vrut să ne angajăm, deci să ne luăm un al doilea serviciu. Aveam trei ore de matinal, cum s-ar spune mai nou, matinalul de dimineață și ne-am gândit: ”Bă, restul zilei ce facem? Să muncim dracului, să mâncăm””, a dezvăluit Mircea Badea, potrivit revistei Viva.

Prezentatorul de la Antena 3 a mai mărturisit că deși a depus CV la multe companii în acea perioadă, nimeni nu l-a angajat: ”Și am fost și ne-am depus CV-uri pe vremea aia, de la firme auto, inclusiv la firmele de telefonie mobilă să ne angajăm la call-center. Nu ne angajau pe nicăieri, să ne înțelegem. Adică am încercat în cel puțin 20 de locuri și am ajuns și la brațele de muncă, adică la Oficiul Forțelor de Muncă, sector nu mai știu care și am depus acolo, ne-au luat ăia în evidență. Făcusem asta și a fost un eșec total. Adică nu ne-a angajat nimeni. Ne-au chemat la câteva interviuri, dar acolo cred că nu ne-am calificat”.

Ce a spus Carmen Brumă despre relația cu Mircea Badea

Carmen Brumă este cunoscută publicului din România din postura de asistentă și prezentatoare de televiziune. Vedeta formează un cuplu cu prezentatorul de televiziune Mircea Badea. Cei doi au împreună un băiețel, Vlad. Deși formează un cuplu de foarte mulți ani, Carmen Brumă și Mircea Badea nu au ajuns în fața altarului. Carmen Brumă a fost invitată la podcastul ”Te ascult”, realizat de Ilinca Vandici, unde a făcut numeroase declarații despre relația cu Mircea Badea. ”Ne mai și contrazicem, îți dai seama. E absolut normal”, a spus vedeta

Carmen Brrumă a explicat și cum gestionează ea și Mircea Badea mesajele negative din mediul online: „În cazul lui Mircea este mult mai mult decât hate. Mircea s-a luptat cu un sistem, cu un președinte al României, vorbim de o chestie foarte complicată, serioasă, la un nivel mai mare decât comentariile de pe Internet. Am trecut prin situații care m-au călit. Au fost multe perioade tensionate (n.r. când a fost atacată pentru declarațiile prezentatorului TV)”.

„E firesc să suferi la început (n.r. când ești criticat), dar e normal. În meseria asta e foarte important să suporți și această latură. Noi suntem niște exponate, omul poate să vină să spună că nu te place. Poți să duci? Dacă nu, e coadă mare în spate, nu te pune nimeni. De bună voie si nesilită de nimeni m-am băgat în asta. Știam când m-am cuplat cu Mircea cine e, ce face și care sunt riscurile. Nu pot să vin ca o floricică să zic: ”Vai, ce-am pătimit eu din vina lui Mircea””, a mai spus vedeta.

„Mi-a plăcut omul, l-am luat cu tot ce a reprezentat. Sigur că au fost momente dificile, în care mi-a fost și frică pentru siguranța mea și a copilului. Au fost multe mesaje și nu poți să știi până unde se ajunge. Mircea nu se lupta cu oamenii care lăsau mesaje pe net, era vorba de un sistem, de un întreg…”, a încheiat ea.

Advertisment
Advertisment