ActualitateStiri

Un bărbat din Arad și-a omorât fratele din cauza unei moșteniri

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din localitatea arădeană Neudorf a fost reținut de poliție după ce și-a omorât fratele în urma unor certuri legate de o moștenire.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru că şi-a ucis fratele după ce a băut cu acesta alcool şi au început să se certe din cauza unei moşteniri. Crima a fost descoperită de poliţişti la scurt timp după ce a fost comisă, agenţii fiind chemaţi prin apel la 112 de către vecinii care au auzit scandalul dintre cei doi fraţi.

Advertisment

“Pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri legate de moştenire, inculpatul în vârstă de 46 de ani i-a aplicat fratelui său de 39 de ani mai multe lovituri cu pumnii, picioarele, cu o bâtă şi un borcan spart, provocându-i victimei multiple leziuni care au condus la deces. Potrivit concluziilor preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Arad, moartea a fost violentă şi a fost cauzată de politraumatism cu componente cranio-cerebrale, toracice şi abdominale”, a declarat Ramona Lungu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru Agerpres.

Advertisment

Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru infracţiunile de violenţă în familie şi omor calificat.

Advertisment
Advertisment