Actualitate

Urmează cea mai mare grevă de după Al Doilea Război Mondial. Așa ceva n-a mai existat niciodată la Hollywood

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Urmează cea mai mare grevă de după Al Doilea Război Mondial. Așa ceva n-a mai existat niciodată la Hollywood

Se anunță vremuri grele. Sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood a votat aprobarea unei greve, acţiune care ar putea închide aproximativ toată producţia de film şi televiziune din SUA. O grevă la nivel naţional ar fi prima din istoria de 128 de ani a sindicatului.

Advertisment

Membrii International Alliance of Theatrical and Stage Employees (IATSE), din care fac parte operatori de cameră, cosmeticieni şi alţi lucrători din spatele producţiilor, spun că sunt nevoiţi să muncească foarte mult fără a avea garantate pauze de masă ori odihnă. Ei cer condiţii mai bune de muncă, precum şi o plată corectă din partea serviciilor de streaming pentru a acoperi partea lor de muncă.

Advertisment

Mai mult de 50.000 de lucrători au votat luni, iar 98,7% dintre ei au fost în favoarea opririi muncii. În cazul în care vor intra în grevă, aceasta va fi cea mai mare din Hollywood de la Al Doilea Război Mondial şi cea mai amplă din istoria sindicatului.

Negocierile dintre sindicat şi Alliance of Motion Picture and Television Producers s-au întrerupt luna trecută, după ce IATSE a renunţat la o înţelegere propusă.

Înţelegerea ar fi îmbunătăţit salariile şi perioadele de odihnă, a spus Alianţa, şi includea un plan de pensie şi sănătate de aproximativ 400 de milioane de dolari.

Odată cu acest vot, sindicatul „a vorbit tare şi clar”, a spus preşedintele organizaţiei, Matthew Loeb.

„Votul vorbeşte despre calitatea vieţii şi despre sănătatea şi siguranţa celor care muncesc în industria filmului şi televiziunii”, se arată într-un comunicat emis luni şi citat de The New York Times. „Cei de la baza salarizării nu merită nimic mai puţin decât un salariu rezonabil”.

Ultima dată când Hollywood-ul a fost închis în urma unei astfel de dispute a fost odată cu greva scenariştilor, în 2007 şi 2008, în perioada în care producţiile reality de televiziune erau tot mai populare. Astăzi, producătorii sunt presaţi să găsească o cale de înţelegere cu lucrătorii. Mai mult de 100 de membri ai Congresului i-au îndemnat să implementeze condiţii mai bune

Advertisment
Advertisment