Actualitate

Nelu Tătaru a anunțat când va reveni viața la normal

Ministrul Sănătății a explicat când ar putea românii să revină la viața de dinainte de pandemie.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Nelu Tătaru a spus că românii ar putea să revină la viața normală spre finalul verii, însă cu “unele obiceiuri pe care le-am preluat”. Acesta a vorbit și despre un val secund al coronavirusului în țară.

La sfârșitul verii, viața ar putea să revină la normal

“În situația în care este o evoluție normală, regulile de distanțare sunt respectate și avem o evaluare normală evitând aglomerațiile populaționale, mall-urile pot fi redeschise. Se reiau competițiile sportive, inițial fără spectatori, le putem extinde.

Advertisment

În prezent sunt concerte în aer liber, cu cel mult 500 de participanți ce mențin distanțarea. Puteam mari această limită. Bazinele de înot în exterior, am putea să le luăm în calcul. Totuși, aceste lucruri sunt în contextul evoluției noastre epidemiologice.

Advertisment

Ne aflăm doar la începutul perioadei secunde de relaxare. Analiza, la minim o săptămână, ne va face să dăm o dată pentru următoarele măsuri de relaxare sau să spunem care sunt acestea”, a declarat Nelu Tătaru, la TVR 1.

Ce spune ministrul despre al doilea val al pandemiei

“Deocamdată colectăm aceste date și studiul de seroprevalență ne va oferi și un răspuns. Luăm în calcul, pe durata verii, chiar și o conviețuire cu Covid-19, poate la un nivel foarte redus, cu transmitere comunitară foarte scăzută. Va fi nevoie să gestionăm și un număr din cetățeni, care sunt imunizați.

Cu cât acest număr este mai ridicat, cu atât luăm mai mult în calcul un episod doi mai slab sau aproape inexistent. În schimb, dacă numărul cetățenilor imunizați este mai redus, un al doilea val poate fi mai accentuat.

Nu depinde numai de noi. Va fi o circulație, noi trebuie să gestionăm gradul nostru de imunizare, transmiterea comunitară și afluxul de oameni ce vin în țară din unele focare. Acestea sunt toate lucrurile pe care va trebuie să le gestionăm din toamnă-iarnă”, a adăugat ministrul.

Advertisment
Advertisment