Actualitate

Ministerul Sănătății a decis. Distanţarea între băncile elevilor a fost eliminată

Mai e foarte puțin timp și elevii vor trebui să-și reia cursurile. Ministerul Sănătății a a decis. Distanţarea între băncile elevilor a fost eliminată.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Conform Libertatea, Ministerul Sănătății a trimis normele sanitare pentru redeschiderea școlilor. Distanţarea între băncile elevilor a fost eliminată.

Ministerul Sănătății a decis. Distanţarea între băncile elevilor a fost eliminată

Începând din toamnă, de când școlile se vor redeschide, distanțarea între băncile elevilor a fost eliminată. Dar copiii sunt obligați să poarte măștile de protecție. Regula este valabilă atât pentru elevii din ciclul primar, cât și pentru cei din ciclul gimnazial și liceal. De ce a fost luată această măsură? Pentru că autoritățile și-au dat seama că şcolile din România nu pot găzdui toţi elevii dacă se cere distanţarea de doi metri între aceştia.

Advertisment

Măștile sunt obligatorii și în recreație

Măștile de protecție vor fi purtate atât de copii cât și de tot personalul din unitățile de învățământ. Ministerul Sănătății a spus că, indiferent dacă aceştia se află în timpul cursurilor sau în recreaţia, masca este obligatorie. Măsura nu este însă valabilă și pentru copiii de la grădiniță. De asemenea, măștile sunt obligatorii și în curte, “dacă va fi aglomerație”.

Advertisment

Băncile elevilor vor fi dotate cu Plexiglas

Pe de altă parte însă, s-a hotărât că băncile elevilor vor fi dotate cu plexiglas. Într-un comunicat de presă, Consiliul Național al Elevilor este total nemulțumit de această măsură. Reprezentații spun că Ministerul Educației și Cercetării nu se implică în ținerea bolii la distanță în ceea ce îi privește pe micuți.

Nici triaj epidemiologic nu se mai face

Dar asta nu e tot. Copiilor nu li se va mai lua nici temperatura atunci când vor ajunge la școală ci doar vor fi întrebați cum se simt. “Termometrizarea, după cum știți în prezent, este recomandată în instituții, în supermarketuri, aduce un plus.

Cum foarte bine a remarcat domnul rector, faptul că într-un interval extrem de scurt, la începutul orelor se prezintă un număr foarte mare de elevi sau studenți, termometrizarea la elevi, la intrare, în absența acelor termo-scanere din aeroport care cu siguranță nu vor fi indisponibile în cele 17.000 de școli, ar produce colmatarea intrărilor și ceea ce am câștiga prin eventualitatea depistării unor copii febrili, am pierde prin aglomerarea la intrare și imposibilitatea, practic, a unei separări a grupurilor, pe care ne-o dorim.

Una din măsurile esențiale din acest ghid este de a separa pe cât posibil grupurile, o clasă reprezintă un grup. Interacțiunea între clase trebuie să fie cât mai mică, astfel încât atunci când apare un caz el să poată fi izolat la nivelul acelei clase.

Legat de termometrizare, știm iarăși din practică, copiii fac forme ușoare de boală, majoritatea sunt asimptomatici și atunci termometrizarea în cazul lor nu ar aduce… nu are o sensibilitate mare și este ineficientă. Deci termometrizarea la intrare nu va face parte din ghid”, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Dragoș Garofil, citat de edupedu.ro.

 

Advertisment
Advertisment