Actualitate

Cine este Nina Iliescu, soția fostului președinte al României

Dacă pe Ion Iliescu îl cunoaște toată lumea, soția sa, Nina, a fost totdeauna o prezență discretă. Cine este Nina Iliescu, soția fostului președinte al României.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

A decis să stea totdeauna în spatele președintelui României, Ion Iliescu. Cine este Nina Iliescu, soția fostului președinte al României.

Cine este Nina Iliescu, soția fostului președinte al României

Potrivit ciao.ro, despre Nina Iliescu, soția lui Ion Iliescu, se cunosc foarte puține lucruri. Cine a fost prima mare doamnă a României timp de mai bine de un deceniu? Elena Iliescu a văzut lumina zilei pe 4 martie 1930 și l-a întâlnit pe cel care-i va deveni soț la doar 18 ani. Trei ani mai târziu, adică la 21 a decis că el este bărbatul cu care va rămâne toată viața. Chiar dacă mama Ninei nu l-a vrut pe Ion Iliescu.

Advertisment

Anii de studenție la Moscova ne-au consolidat relația

„Am avut anii aceia de studenție împreună, la Moscova, asta ne-a consolidat relația afectivă. După terminarea celui de-al doilea an de studenție, pe 21 iulie 1951 ne-am căsătorit, fiind studenți. A fost o nuntă foarte modestă. Pe vremea aceea nu aveam bani și nu ne puteam permite ce se întâmplă acum cu nunțile acestea. Am mers împreună cu familia, două mame și două mătuși și ne-am căsătorit”, a declarat fostul președinte în urmă cu câțiva ani.

Advertisment

E o femeie foarte puternică

Prezență extrem de discretă, Nina Iliescu a stat mereu în umbra acestuia aceasta fiind văzută o singură dată, la vot. Aceasta nu s-a implicat niciodată în politică și nu a vrut să dea interviuri. Și nici măcar presiunile la vizita președintelui american Bush nu au clintit-o. “E o femeie foarte puternică. de la început mi-a spus: eu rămân alături de ține în orice împrejurări, dar să n-ai pretenția că eu să fiu prezența la probleme de protocol”, menționa Ion Iliescu. Din păcate, soții Iliescu nu au avut copii, pentru că doamna Nina Iliescu a avut trei sarcini toxice. „Ba chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie…Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea…nu s-a mai putut”.

 

Advertisment
Advertisment