Actualitate

A plecat cu SMURD-ul să salveze o viață și a aflat că trebuie să își salveze chiar propriul copil

Un asistent medical din cadrul SMURD Timiș a trecut printr-o misiune foarte dificilă, victima fiind chiar copilul lui.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Un asistent medical din cadrul SMURD Timiș a avut o urgență în localitatea Fardea. Ceea ce nu știa cadrul medical e că victima accidentului de mașină era chiar fiul lui. Povestea emoționantă a fost publicată pe pagina oficială de facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Poveste asistentului care a aflat că trebuie să își salveze chiar propriul copil

Elicopterul SMURD a decolat de la Timișoara pentru a ajunge la Arad, unde avusese loc un accident. În dimineața respectivă, personalul medical finalizase o altă misiune și salvase un alt pacient. În cadrul echipajului se aflau un medic, doi piloți și asistentul medical Sebastian Petruș.

Advertisment

În timpul zborului, elicopterul a primit un apel prin stație. Echipajul a fost rugat să meargă în satul Fardea. Acolo, un copil de numai patru ani fusese lovit de un autoturism. El nu se putea mișca și avea dureri mari de spate.

Advertisment

Când a auzit de situația respectivă, pilotul a schimbat imediat traseul, iar personalul medical se pregătea pentru intervenție. În acele clipe, Sebastian Petruș a primit un telefon de la soția sa. Ea și-a anunțat soțul că fiul lor fusese lovit de o mașină. Asistentul a realizat imediat că misiunea sa era să își salveze propriul copil.

“Când m-a văzut copilul, a început să plângă”

“Niciodată nu m-am gândit că mă voi bucură enorm să îmi văd copilul plângând. Înțelegeam că fiecare lacrimă vărsată e o dovadă că trăiește”, a declarat Sebastian. Băiatul a fost transportat la Timișoara, cu elicopterul.

Acolo, copilul a fost preluat de o ambulanță și dus la spital. În urma analizelor medicale de specialitate, a reieșit că băiatul este în stare bună. A suferit o operație la picior și va urma o perioada de recuperare. “Tu salvezi pe oricine are nevoie, vreau să fiu ca tine atunci când o să cresc”, a spus copilul.

Advertisment
Advertisment