ActualitateStiri

148 de câini capturați în zona Lacul Morii din Capitală în acest an

Advertisment
Advertisement
efume.ro

148 de câini au fost capturați în zona Lacul Morii din Capitală în acest an.

În primele zece luni ale acestui an au fost capturaţi din zona Lacul Morii 148 de câini, iar alţi 12 au fost prinşi în ultimele zile, anunţă Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, potrivit Agerpres.

Advertisment

Cei 12 câini au fost capturaţi în urma a trei acţiuni separate, desfăşurate de echipajele de intervenţie ASPA, la care au participat şi poliţiştii Secţiei 20.

Advertisment

Totodată, în primele zece luni ale anului, de pe raza Sectorului 6 au fost ridicaţi, în total, 509 câini.

“Deşi au fost organizate multiple acţiuni în zonă şi au fost capturaţi foarte mulţi câini, echipajele ASPA continuă să identifice haite de câini ce tranzitează între zona Lacului Morii şi zona adiacentă acestuia de pe raza comunei Chiajna. În timpul acţiunilor noastre, aceşti câini s-au refugiat şi pe raza comunei Chiajna, unde nu putem interveni. Numărul mare de câini care continuă să apară în zona respectivă confirmă ceea ce susţinem de mult timp: capturarea este o soluţie de moment, care nu rezolvă problema reapariţiei câinilor fără stăpân”, precizează ASPA, într-o postare pe Facebook.

ASPA menţionează că a transmis sesizări către Primăria Sectorului 6 şi către Primăria comunei Chiajna în care a informat despre numărul mare de câini capturaţi şi despre specificul de repopulare al zonei. Autoritatea a cerut comunei Chiajna să organizeze acţiuni de capturare a câinilor pe raza ei de competenţă, iar Primăriei Sectorului 6 să identifice şi să aplice, prin Poliţia Locală, sancţiuni pentru nesterilizare, nemicrocipare, abandon.

Celor două primării li s-a propus şi să analizeze posibilitatea instalării de camere de supraveghere în zona Lacul Morii, pentru a preveni repopularea zonei cu câini fără stăpân.

“Identificarea şi sancţionarea celor care nu îşi sterilizează şi microcipează câinii, identificarea şi sancţionarea celor care nu îşi îngrădesc corespunzător proprietăţile şi le permit câinilor să se plimbe între spaţiul privat şi cel public, identificarea şi sancţionarea celor care abandonează câini, acestea sunt soluţii care previn înmulţirea câinilor fără stăpân pe domeniul public. Aceste soluţii pot fi aplicate de poliţişti”, transmite ASPA.

 

Advertisment
Advertisment