PSD afirmă că Orban și Cîțu au dat 500 de milioane unor firme străine
Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat spune că premierul și ministrul Finanțelor au oferit o sumă importantă de bani unor firme străine.
Purtătorul de cuvânt al PSD susține că Ludovic Orban și Florin Cîțu au dat 500 de milioane de euro unor firme străine, prin semnarea unui memorandum. Lucian Romașcanu adaugă că, pentru acest lucru, Guvernul va fi demis. Social-democrații au anunțat deja că pregătesc o moțiune de cenzură și că au început strângerea de semnături pentru aceasta.
PSD afirmă că Orban și Cîțu au dat 500 de milioane unor firme cu acționariat în afara țării
„Guvernul Orban – 9 luni de hoție. „Noaptea ca hoții”, Orban și Cîțu au adoptat vineri, în ședința de Guvern, un Memorandum prin care cinci sute de milioane de lei din buget, din taxele și impozitele românilor, merg direcționat către trei companii de asigurare a creditului comercial, cu acționari străini.
Jumătate de miliard de lei sunt transferați din buget în conturile acestor firme pentru plata daunelor generate de neîncasarea facturilor la timp – pe scurt, statul sprijină cu această sumă imensă trei companii private străine!!!
Nu vă este rușine, mizerabililor?! Spuneți peste tot că nu sunt bani, industrii întregi se sufocă fără niciun ajutor real din partea statului iar voi băgați sute de milioane în doar trei companii, și acelea companii private străine?!
Aproape un milion de români au ajuns șomeri în nouă luni. Două milioane de români au fost trimiși în sărăcie de Guvernul Orban. Companiile românești nu beneficiază de nicio măsură reală, activă, de sprijinire a activității economice în afară de invitația de a lua credite de la bănci. De asemenea, 150.000 de IMM uri se află în stare latentă de insolvență și faliment.
Deși sunt legi, nu cresc pensiile cu 40% și nu se dublează alocațiile. Bani sunt doar pentru oamenii PNL, companiile PNL și clienții PNL. Veți pleca urgent pentru aceste măgarii. Unde? Rămâne de văzut”, a scris marți Lucian Romașcanu, pe contul său de facebook.