ActualitateStiri

Un bucureștean, prins cu droguri pe DN 7

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Un bărbat din București a fost prins cu droguri pe DN 7, în urma unui control de rutină.

Un bucureştean în vârstă de 39 de ani, care se afla deja sub control judiciar pentru trafic de droguri, a fost depistat pe DN 7, în judeţul Argeş, având în autoturism mai multe substanţe interzise, transmite Agerpres.

Advertisment

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, suspectul a fost oprit pentru control, în urmă cu o zi, de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Drăganu.

Advertisment

“În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite droguri de risc şi de mare risc, şi anume cantităţi de canabis, ecstasy şi metonitazene (opioid), ascunse în trusa medicală aflată în portbagaj, precum şi instrumente pentru cântărire şi porţionare (cântar, grinder). Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că bărbatul figura sub măsura controlului judiciar, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri”, se arată în comunicat.

IPJ Argeş precizează că bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative. Întrucât el avea un comportament specific consumului de substanţe psihoactive, a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice. Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, iar suspectul a fost condus la sediul DIICOT, pentru audieri.

 

 

Advertisment
Advertisment