ActualitateStiri

Trei fetițe, în stare gravă după ce au fost spălate pe cap cu soluție pentru oi

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Trei fetițe au fost internate în spital în stare gravă după ce au fost spălate pe cap cu soluție pentru oi.

 

Advertisment

Trei fetiţe cu vârstele de 7, 11 şi 13 ani, din Orăştie, au fost internate în spitalul din Deva, după ce au fost spălate pe cap cu o soluţie pentru tratarea păduchilor folosită la oi, cea mai mică dintre minore, aflată în stare gravă şi intubată, fiind transportată ulterior la spitalul de pediatrie din Timişoara, a informat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, potrivit Agerpres.

Advertisment

“În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minorele se aflau într-un apartament din Orăştie, iar pe scalp li s-a aplicat o soluţie pentru tratarea păduchilor de către două femei, mame ale celor trei minore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, o ambulanţă fiind solicitată să le ducă la spital pe cele trei fetiţe, care prezentau simptome de greaţă, vărsături şi ameţeli. Echipajul care le-a preluat şi le-a evaluat le-a transportat la Urgenţa spitalului din Orăştie, iar apoi au fost transferate la secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.

Fetiţa de 7 ani se afla în starea cea mai gravă, motiv pentru care a fost intubată şi ventilată mecanic, după care a fost transferată la spitalul de pediatrie din Timişoara de către un echipaj SMURD cu medic. Celelalte două minore au rămas la UPU Deva.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Advertisment
Advertisment