ActualitateSportStiri

Victor Pițurcă a scăpat de controlul judiciar în dosarul măștilor

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Tribunalul București a admis, miercuri, contestația lui Victor Pițurcă și a ridicat măsura controlului judiciar dispusă în cazul acestuia, măsura fiind definitivă.

Victor Piţurcă, reţinut zilele trecute de DNA într-un dosar privind achiziţia de utilaje şi măşti de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19, cu un prejudiciu de peste 8,6 milioane de lei adus Romarm, a fost pus în libertate ulterior , fiind plasat sub control judiciar.

Advertisment

Victor Pițurcă a fost reținut  de DNA pentru cumpărare de influență, în timp ce directorul Romarm, Gabriel Țuțu, a fost reținut pentru abuz în serviciu, trafic de influență și fals intelectual.

Advertisment

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Pițurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie. Alexandru Piţurcă a fost reţinut și el pentru 24 de ore, fiind acuzat de cumpărare de influenţă. Fiul lui Victor Piţurcă va fi cercetat în libertate, sub control judiciar. În acelaşi dosar, tot sub control judiciar, mai este cercetat și directorul Romarm, Gabriel Ţuţu.

Miercuri, 8 februarie 2023, Tribunalul București a admis contestația lui Victor Pițurcă și a ridicat măsura controlului judiciar dispusă în cazul acestuia, măsura fiind definitivă, transmite Hotnews.

 

Advertisment
Advertisment