ActualitateshowbizStiri

Lidia Buble, condamnată la un an de închisoare cu suspendare. A mituit doi polițiști

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Cântăreața Lidia Buble, în vârstă de 29 de ani, a fost condcamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare după ce a mituit doi polițiști.

Lidia Buble a fost condamnată definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti la un an închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DIICOT pentru că a mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest. CAB a respins ca nefondat apelul depus de procurori, fiind menţinută pedeapsa aplicată de Tribunalul Bucureşti în noiembrie 2022, transmite Agerpres.

Advertisment

Potrivit deciziei instanţei, Lidia Buble a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.

Advertisment

În această perioadă, Lidia Buble trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.

În acelaşi dosar, unul dintre poliţiştii care au primit mită de la cântăreaţă, Constantin Marius Miulescu, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de agent de poliţie pe durata unui an de zile. În plus, de la el a fost confiscată suma de 450 lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble. În cazul altor doi inculpaţi – o femeie poliţist şi un prieten al Lidiei Buble -, instanţa a dispus disjungerea dosarului şi judecarea lor separat.

Procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble că i-a mituit pe cei doi agenţi de la Rutieră. Ea a cerut sfatul prin telefon unui prieten în legătură cu suma ce urma să o dea poliţiştilor, însă amicul ei era vizat de o anchetă privind traficul de droguri, având telefonul pus sub supraveghere.

În noaptea de 15 februarie 2021, Lidia Buble s-a urcat la volan şi s-a deplasat la o benzinărie din apropierea locuinţei pentru a cumpăra o sticlă cu apă. După ce a ieşit de la benzinărie, a fost oprită de o patrulă de poliţie (un bărbat şi o femeie), care i-a solicitat actele şi declaraţia pe proprie răspundere, având în vedere că era instituită starea de alertă pe fondul pandemiei de COVID-19. La acel moment, Lidia Buble vorbea la telefon cu prietenul ei, căruia i-a cerut sfatul cum să negocieze cu poliţiştii, ştiind că a consumat alcool înainte de a se urca în maşină, respectiv un pahar cu şampanie.

 

Advertisment
Advertisment