Extern

S-a descoperit o nouă tulpină de virus gripal. Cercetătorii îl numesc G4 EA H1N1

Lumea întreagă se poate confrunta cu o altă nenorocire, care vine tot din China. Potrivit unei echipe de cercetători, citați de BBC, s-a descoperit o nouă tulpină de virus, care se manifestă la porci, dar poate infecta și oamenii.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Pericolul vine tot din China

De parcă pandemia de coronavirus nu ar fi fost de ajuns, o echipă de specialiști vine cu o veste gravă pentru întreaga lume, afirmând că s-a descoperit un nou virus gripa. Și de data aceasta, pericolul vine tot din China, iar virusul care în prezent a atacat porcii, se poate transmite ușor la om. În aceste condiții, e posibil să se răspândească la nivel global.

Advertisment

Este asemănător gripei porcine din 2009

Advertisment

Această tulpină este asemănătoare gripei porcine din 2009. Potrivit profesorului Kin-Chow Chang de la Universitatea Nottingham din Marea Britanie și a colegilor săi care au studiat această tulpină nouă de virus gripal, e important ca aceasta să fie monitorizată urgent. Virusul, a fost numit de oamenii de știință G4 EA H1N1, specialiștii menționând că  se poate dezvolta și se poate înmulți în celulele din căile respiratorii umane. De altfel, aceștia au găsit dovezi ale unor infectări recente la persoane care au lucrat în abatoare și fermele de porci din China.

 

Advertisment
Advertisment