ActualitateStiri

Ce spune Andreea Marin despre căsătoria cu Adrian Brâncoveanu. ”Nu e o treabă care să țină neapărat legați oamenii”

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Andreea Marin, în vârstă de 48 de ani, a vorbit despre povestea sa de dragoste cu Adrian Brâncoveanu. Vedeta a explicat care este motivul pentru care nu se gândește la o nouă căsătorie, cel puțin deocamdată.

Andreea Marin se poate lăuda cu o carieră impresionantă în televiziune. Una dintre cele mai de succes emisiuni pe care aceasta le-a realizat a fost ”Surprize, surprize”, de la Televiziunea Națională. În plan personal, Andreea Marin s-a căsătorit prima oară în anul 1995, la vârsta de 21 de ani, cu Cristian Gheorghiță. Cei doi au divorțat după trei ani de mariaj.

Advertisment

În anul 2005, Andreea Marin a început povestea de dragoste cu celebrul Ștefan Bănică Junior, cu care s-a căsătorit un an mai târziu, în mare secret, în America. Cei doi au împreună o fiică, Violeta. Andreea Marin și Ștefan Bănică Junior au anunțat că divorțează în ianuarie 2013. Ulterior, Andreea Marin s-a căsătorit cu medicul turc Tuncay Ozturk. Cei doi au divorțat după trei ani de căsnicie, în anul 2016. De câțiva ani, Andreea Marin formează un cuplu cu Adrian Brâncoveanu. Despre o posibilă căsătorie cu acesta a făcut vedeta declarații la postul de televiziune Antena Stars.

Advertisment

Ce spune Andreea Marin despre căsătoria cu Adrian Brâncoveanu. ”Cred în treaba asta, dar nu este neapărat necesară la vârsta mea”

 

„Nu e ceva în care să nu fi crezut vreodată (n.r. căsătoria). Una e să n-ai o potrivire și să n-ai norocul ăsta și alta e să crezi sau să nu crezi într-o instituție. Cred în treaba asta, dar nu este neapărat necesară la vârsta mea. Am trecut prin multe… nu e o treabă care să țină neapărat legați oamenii. În ziua de azi, lucrurile sunt altfel decât atunci când erau părinții noștri, bunicii. Ei se luau pentru o viață și era frumos să-i vedem de mână la 70-80 de ani. În ziua de astăzi, oamenii sunt mult mai orientați spre interese care, în loc să-i unească, uneori îi dezbină. De aceea se întâmplă ce se întâmplă”, a explicat Andreea Marin.


„Noi suntem într-o perioadă a vieții în care chiar considerăm că dragostea e cel mai important liant și dar totodată. Lucrurile materiale nu mă impresionează decât în măsura în care ele au o legătură cu sufletul. (…) (n.r. comunicarea dintre ei) e mult mai așezată, mult mai matură, ne-am învățat unul pe celălalt. (…) Am ajuns să ne facă plăcere chiar și clipele în care pur și simplu stăm istoviți, după o zi de muncă, unul lângă celălalt în fața șemineului, fiecare cu cartea lui în mână. Chiar ne bucurăm de această stare de bine și de liniște, de pace interioară”, a adăugat vedeta.

 

 

Advertisment
Advertisment