ActualitateStiri

Angajat al Poliției Locale Satu Mare, reținut pentru agresiune sexuală cu un minor

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Un angajat al Poliției Locale Satu Mare a fost reținut pentru agresiune sexuală cu un minor.

Un angajat al Poliţiei Locale Satu Mare a fost reţinut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală cu un minor, el fiind suspendat din funcţie, informează, marţi, Primăria Satu Mare, citată de Agerpres.

Advertisment

“În data de 18.12.2023, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au reţinut un bărbat în vârstă de 48 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală cu un minor. Acesta este angajat în cadrul Dispeceratului Poliţiei Locale Satu Mare ca personal neoperativ, efectuând activităţi specifice de dispecerat”, precizează sursa citată.

Advertisment

Angajatul Poliţiei Locale a fost suspendat din funcţie.

“De menţionat este faptul că acesta nu a ridicat suspiciuni la nivelul instituţiei, desfăşurându-şi activitatea profesională în mod corect, fără a fi înregistrat abateri disciplinare. La examenul psihologic anual, efectuat la începutul lunii decembrie a anului curent, a fost declarat apt, nefiind sesizate de către psiholog probleme comportamentale în prezent şi nici în anii anteriori. În urma măsurilor de reţinere luate de organele judiciare, acesta a fost suspendat din funcţie până la finalizarea cercetărilor, urmând să fie luate măsurile legale care se impun. Conducerea Poliţiei Locale Satu Mare nu tolerează niciun fel de conduită din partea angajaţilor şi ia măsuri ferme împotriva tuturor celor care încalcă normele legale specifice”, arată sursa mai sus-menționată.

 

Advertisment
Advertisment