Actualitate

Situația epidemiologică din România, duminică, 12 iulie

Pandemia de coronavirus continuă să facă numeroase victime în țara noastră.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Până acum, în România, au fost confirmate 32.535 de cazuri de contaminare cu Covid-19. Dintre persoanele care au contactat virusul provenit din China, 23.387 au fost externate. Totodată, 1.884 de oameni testați pozitiv cu coronavirus și-au pierdut viața.

Numărul cazurilor noi se menține ridicat! 456 de alte infectări

Conform Grupului de Comunicare Strategică, la secțiile de terapie intensivă, se află în acest moment 243 de bolnavi. Până acum, au fost efectuate, la nivelul întregii țări, 847.586 de teste.

Advertisment

În ultima zi, au fost raportate 13 decese cauzate de coronavirus. Toate persoanele care și-au pierdut viața au prezentat comorbidități. Oamenii legii au acordat, în ultimele 24 de ore, 1.475 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 226.800 de lei.

Advertisment

Situația epidemiologică, în privința românilor din străinătate

În ceea ce privește cetățenii români aflați în afara țării, au fost confirmate 5.104 de cazuri de infectare. Dintre acestea, cele mai multe infecții au avut loc în Italia, Germania, Spania, Marea Britanie și Franța.

De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, 122 români de peste hotare și-au pierdut viața, ca urmare a contaminării cu virusul asiatic. Astfel, 31 au decedat în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia și câte unul în Suedia, Elveția, Statele Unite și Brazilia.

Pe de altă parte, 72 de români din străinătate au fost declarați vindecați. În Germania, au învins boala 50 persoane, în Franța 10, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia și câte una în Luxemburg și Tunisia.

Advertisment
Advertisment