Actualitate

A fost adoptat proiectul privind carantinarea și izolarea

Joi, 9 iulie 2020, Camera Deputaților a adoptat proiectul privind carantina și izolarea. Proiectul urmează să fie trimis spre adoptare și la Senat.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Ce prevede acest proiect

Iată câteva din noile reguli prevăzute de noul proiect. Carantina persoanelor reprezintă o „măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată stabilită prin decizie motivată a Direcţiei de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege”. Cât privește izolarea, aceasta este considerată „măsura care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, la domiciliu sau într-o unitate sanitară, în vederea monitorizării stării de sănătate şi/sau aplicării unui tratament pe baza consimţământului persoanelor şi numai dacă acest tratament se impune, în scopul vindecării şi reducerii gradului de contagiozitate”.

Advertisment

Dacă nu respectați măsura de carantină la domiciliu sau în altă locație declarată, veți suporta cheltuilile din propriul buzunar

Advertisment

De asemenea, în noul proiect se specifică faptul că orice persoană care nu va respecta carantina la domiciliu sau în altă locație declarată, va suporta cheltuielile carantinării. Pe de altă parte, cheltuielile ocazionale cu carantinarea vor fi suportate de către Ministerul Sănătății. Persoanele asimptomatice purtătoare de virus vor sta izolate la domiciliu. Dacă izolarea este luată pentru o persoană bolnavă care are în ocrotire un minor, o persoană aflată sub interdicție, o persoană căreia I s-a instituit tutela sau o persoană care are nevoie de ajutor, autoritățile vor lua măsuri de ocrotire pentru acea persoană. Dacă medicii vor decide că există riscul de transmitere comunitară, persoana în cauză poate fi carantinată în unitatea sanitară.

 

Advertisment
Advertisment