ActualitateshowbizStiri

VIDEO / Veste mare în showbiz. Gina Pistol și Smiley se căsătoresc

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Gina Pistol, în vârstă de 42 de ani, și partenerul ei, Smiley, în vârstă de 39 de ani, au anunțat că urmează să se căsătorească.

Gina Pistol este cunoscută ca prezentatoare de televiziune a unor show-uri precum ”Chefi la cuțite” și ”Asia Express”, de la Antena 1. De curând, aceasta a anunțat că se retrage de la televiziune pentru a-și dedica timpul familiei.

Advertisment

În ceea ce privește viața personală, Gina Pistol a devenit mămică pentru prima oară în luna martie a anului 2021. Iubitul ei, Smiley, a fost cel care a dat vestea venirii pe lume a fetiței lor, care a primit numele Josephine Ana. Gina Pistol și Smiley și-au botezat fetița în data de 20 iunie 2021. Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele ma frumoase cupluri din showbiz-ul românesc. 

Advertisment

Gina Pistol și Smiley urmează să se căsătorească. Anunțul a fost făcut chiar de cei doi, prin intermediul unui video postat pe internet.

„Este firesc să primiți vestea aceasta de la noi, înainte să citiți în presă sau să o auziți de la alții. Dacă tot există această bancă în curtea casei noastre pe care ne-am așezat acum 2 ani și jumătate și am anunțat că vom fi părinți, ne-am gândit să o folosim din nou și când vă spunem că vom deveni soț și soție, pentru că este un moment la fel de important pentru noi pe care ne dorim să-l împărțim cu voi”, a spus Smiley.


Nunta celor doi va avea loc în luna mai, potrivit click.ro. La eveniment vor participa 300 de invitați. Gina Pistol și-a pregătit deja rochiile de mireasă – două. Cât despre costumul pe care îl va îmbrăca Smiley, acesta este unul special creat pentru el.

Gina Pistol și Smiley se căsătoresc. Ce inel de logodnă a primit blonda

Gina Pistol și Smiley au dezvăluit, în filmulețul postat pe Youtube, cum a fost cererea în căsătorie și ce inel de logodnă a primit blonda. Cererea în căsătorie a avut loc în data de 22 decembrie 2021. chiar înainte ca Gina să-i facă baie fiicei sale, Josephine. Micuța a fost cea care a ținut în mână cutia cu inelul de logodnă.

„Era o zi normală, noi trei, pregăteam cadă pentru băiţa fetiţei noastre, eram cu mâinile pline de spumă. Andrei se juca cu Josephine, în dormitor, când m-a strigat. Eu am ieşit din baie, eram plină de spumă. Fetiţa avea o chestie în mână şi mă gândeam de ce roade cutia aia… Nici nu mă gândeam că este o cutie care ascunde un inel. Dar l-am văzut emoționat. N-am auzit începutul, dar i-am văzut emoția pe față! Am plâns îți dai seama!”, a povestit Gina Pistol, potrivit sursei mai sus-menționate.


„Momentul acesta îl aveam în cap de mult timp, cred că dinainte să se nască Josephine. Dinainte să aflu că ea e gravidă. Ea nu știa. Se petrec foarte multe lucruri în capul meu, de care nu știe nimeni. Și m-am gândit la foarte multe variante. Puteam să fac cu artificii, prieteni, să fie un moment special, într-un loc special, să fie ca-n filme. Dar am ales să fie un moment al nostru, ceva cu care să fim obişnuiţi. Cererea în căsătorie trebuie să fie normală, la noi în casă, împreună cu fiica noastră. E un moment care ne afectează pe toți și m-am gândit să fie la noi acasă. Inelul l-am avut ascuns în casă. Nu-mi imaginam că Gina va fi plină de spume, cu mâinile ude, la propriu, și atunci când o voi cere în căsătorie. Evenimentul va avea loc luna viitoare”, a detaliat Smiley.

„Am ținut minte exact ce formă de diamant și care-i place. Am căutat un bijutier, am fost îndrumat spre o femeie bijutier de nivel mondial. Acest diamant nu e cumpărat de la magazin. E făcut special pentru ea! Vrem să ne păstrăm unicitatea relației. Nu facem parte dintr-un șablon. Noi eram o familie, indiferent dacă făceam sau nu gestul ăsta. Am ales să facem asta ca suntem amândoi creștin ortodocși. E important să ne căsătorim în fața lui Dumnezeu, alături de prieteni și de familie. Noi suntem o familie cu, sau fără inel”, a adăugat acesta.

Advertisment
Advertisment