ActualitateshowbizStiri

Cum a ajuns Doinița Oancea să joace în seriale. ”Eu am venit într-o cu totul altă zonă”

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Doinița Oancea, în vârstă de 40 de ani, a povestit cum a ajuns să își schimbe cariera și să devină actriță.

Actrița Doinița Oancea a jucat, de-a lungul anilor, în numeroase seriale de succes. Unul dintre acestea a fost serialul ”Inimă de țigan”, unde a interpretat rolul Minodorei.

Advertisment

Despre cum a ajuns să joace în filme a povestit aceasta într-un interviu pentru tvmania.ro.

Advertisment

Cum a ajuns Doinița Oancea să joace în seriale. ”La proba aia, eu aveam mintea în altă parte”

”Da, eu am fost, cum îmi place mie să spun, civil. Eu am venit într-o cu totul altă zonă. Am fost văzută de doamna Ruxandra Ion, chemată la o probă. La proba aia, eu aveam mintea în altă parte, la prima zi de job, care era cu totul în altă zonă. Tocmai mă angajasem asistent manager într-o companie de construcții. Am făcut lucrurile foarte natural, cum mi-au venit și uite-mă astăzi unde sunt. E spun că Dumnezeu m-a luat de mână și m-a dus unde trebuia să ajung. Asta era menirea mea, iar eu nu știam să ajung la ea”, a detaliat Doinița Oancea.

Actrița a vorbit și despre școala sa de actorie: ”Da, școala mea de actorie. Deschid porțile unor noi cursanți. Pe 23 septembrie o să deschid grupe noi. Până la momentul respectiv, iau înscrieri. Lucrez cu copii și tineri, cu vârste între 6 și 17 ani”.

Advertisment
Advertisment