Economic

Noi restricții pentru terase, în Vrancea

Programul teraselor din județ va suferi modificări, în contextul pandemiei de coronavirus.

Advertisment

În județul Vrancea, vor intra în vigoare noi restricții pentru terase. Astfel, acestea vor funcționa doar până la ora 22:00, în timpul săptămânii și până la ora 24:00, pe durata weekend-ului, informează news.ro. Aceste modificări vin în contextul agravării situației epidemiologice.

Noi restricții pentru terase

Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, din cauza evoluției îngrijorătoare a pandemiei de Covid-19. Așadar, în tot județul, terasele se vor închide la ora 22:00, de luni până vineri. Acestea vor putea fi deschise de la ora 06:00.

Advertisment

În zilele de sâmbătă și duminică, programul este ceva mai lejer. Localurile vor fi nevoite să închidă la ora 24:00. Ora la care va putea începe activitatea este, de asemenea, 06:00. În plus, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât să introducă și obligativitatea purtării măștii de protecție în anumite zone.

Advertisment

Astfel, oamenii sunt nevoiți să utilizeze masca în piețe agro-aliementare, în intervalul orar 07:00-19:00. În oboare, târguri, talciocuri, oamenii sunt nevoiți să folosească masca între orele 06:00 și 19:00. În stațiile de așteptare pentru transportul în comun și în stațiile CFR, masca va fi purtată pe toată durata zilei.

De asemenea, în piețe, grădini publice, parcuri, locuri de agrement, regula se aplică în intervalul orar 08:00-23:00. În parcările magazinelor, în supermarketuri și hipermarketuri, măsura este valabilă pe tot parcursul zilei. Același lucru se aplică și în timpul slujbelor religioase.

Măsuri suplimentare și în Argeș

De asemenea, în Argeș, masca de protecție va fi obligatorie și în spații deschise. Autoritățile au recurs la această măsură în urma exploziei de cazuri de infectare. Decizia e valabilă din data de 30 iulie.

În plus, au fost luat măsuri speciale și în privința transportului în comun. Drept urmare, un autobuz nu va pleca din stație în cazul în care există pasageri fără mască. Mai mult, oamenilor nu li se va permite să stea în picioare, ci numai pe scaune.

Advertisment
Advertisment