Tehnologie

Avionul pentru zboruri comerciale care atinge de 3 ori viteza sunetului

Succesorul Concorde este destinat zborurilor de pasageri și atinge o viteză incredibilă.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Avionul pentru zboruri comerciale este proiectat de Virgin Galactic, compania celebrului miliardar american Richard Branson. Acesta poate zbura cu o viteză de până la 3.700 km/h.

Avionul pentru zboruri comerciale atinge o viteză incredibilă

Spre deosebire de Concorde, avionul nu va încerca să rivalizeze zborurile comerciale oferite de avioanele sub-sonice. În trecut s-a observat că timpul de călătorie redus la jumătate nu poate compensa un cost mult mai mare al biletului.

Advertisment

Astfel, majoritatea clienților aleg varianta mai ieftină. Așadar, avionul configurabil pentru 19 călători în condiții de clasa Business, sau 9 călători în condiții de lux, țintește doar oamenii cu situații financiare foarte bune. Altitudinea de zbor va fi de aproximativ 18.000 de metri.

Advertisment

Modelul inițial, Concorde

Originalul Concorde avea o capacitate de transport de până la 128 de persoane în condiții destul de aglomerate, după standardele moderne. Mai mult, avionul era cunoscut pentru motoarele sale zgomotoase, ceea ce provoca deranj și pentru pasageri. Zborurile supersonice erau permise numai pe porțiunile de traseu nelocuite, din cauza efectului similar unei explozii.

Drept urmare, utilizarea acestui tip de avion era limitată, în mare parte, la zboruri trans-oceanice. În final, costurile de mentenanță foarte ridicate și prăbușirea unui avion în anul 2000 au dus la retragerea acestui model din activitate.

Avionul creat de Virgin Galactic ar putea fi considerat mai puțin ambițios, datorită dimensiunilor lui compacte. Chiar și așa, aspectul este superior din mai multe puncte de vedere. Începând cu selecția de materiale pentru atingerea vitezei Mach 3 în condiții de siguranță, costurile de mentenanță, consumul de combustibil și nivelul de emisii în exploatare, modelul este gândit să fie eficient.

O călătorie cu avionul cu motoare oferite de Rolls-Royce va fi, probabil, mai scumpă decât una cu modelul Concorde. Totuși, operatorului de linie aeriană îi va fi mai ușor să găsească 10-15 pasageri, decât mai mult de 100.

sursă: go4it.ro

Advertisment
Advertisment