Netflix testează o nouă funcţie pentru utilizatorii săi
Un buton de redare shuffle menit să ajute privitorul indecis ce filme sau seriale vrea să privească
Anul 2020 a fost un an foarte reuşit până acum pentru compania de streaming. Întrucât restricţiile de izolare la domiciliu au dus la un record record de 15,8 milioane de abonați în primul trimestru. Estimările iniţiale fiind de numai șapte milioane. Aproape 50% dintre clienții care utilizează deja serviciul de streaming privesc acum de la o oră până la trei ore zilnic. Pentru a-i ajuta, a fost lansat un buton de redare shuffle ca să aleagă mai uşor. Netflix nu este singura platformă de video streaming care a avut de câştigat. Estimările fiind depăşite şi în cazul HBO GO sau Amazon Prime. Un număr mare de spectatori alegând să privească filmele favorite în detrimentul ştirilor sau programelor tv în această perioadă.
Noul buton va apărea în trei locuri
Amplasarea butonului de redare aleatorie se va realiza în trei locuri pentru a fi mereu la îndemână. O dată sub fiecare profil de pe ecranul de start, din nou în meniu în timp ce un utilizator răsfoiește producţiile, iar în final pe ecranul meniului TV. Funcția rulează în toată lumea începând cu luna iulie.
Când utilizatorii apasă pe noul buton de redare shuffle, vor fi afișate filme sau emisiuni TV similare cu ceva ce au vizionat deja, un film sau o emisiune TV pe care o urmăresc sau ceva salvat în „Lista mea” Netflix.
Obiectivul urmărit cu introducerea noului buton
„Scopul testului este de a ajuta membrii să găsească ceva de urmărit”, a declarat un purtător de cuvânt al Netflix pentru Variety.
Redarea automată porneşte când utilizatorul navighează printre titluri. Sau atunci când aplicația este lăsată inactivă o perioadă de timp. Acestea sunt câteva exemple de tehnici de publicitate de la gigantul de streaming.
Netflix a testat caracteristici similare în trecut, cu o opțiune shuffle pentru spectacole populare. Mai ales că acestea nu trebuie neapărat să fie urmărite în ordine cronologică. De asemenea, a testat afișând o opțiune de episod aleatoriu pentru utilizatori odată ce au început un serial.