Economic

Vin scumpirile. Prețurile pot crește chiar și cu 23%

Potrivit managerilor companiilor comerciale, prețurile vor crește cu aproximativ 23% în următoarele trei luni. Specialiștii îi îndeamnă pe români să renunțe la orice cheltuială nechibzuită.

Advertisment

Se așteaptă o depreciere a leului

Dintr-o anchetă a Institutului Național de Statistică (INS), reiese că în următoarele trei luni românii se vor confrunta cu un val mare de scumpiri. „Vom intra într-o criză economică profundă, din care vom ieși destul de greu, dincolo de așteptările optimiste ale Guvernului Orban. Ne aflăm într-o zonă în care consumul, prinicpalul motor al economiei, dă rateuri din ce în ce mai puternice. (…) Dincolo de estimările oficiale noi ne așteptăm ca în a doua parte a acestui trimestru, să vedem o creștere între 8-10% a prețurilor, în special pentru bunurile de folosință imediată, adică pe tot ce înseamnă consum agricol, bunuri din hipermarketuri, lucruri de zi cu zi pe care noi le cumpărăm. Toate acestea vin și într-o concordanță cu o potențială depreciere a leului”, a declarat, pentru Europa Liberă, Adrian Negrescu, managerul companiei de consultanță Frames.

Advertisment

Advertisment

Prețurile au explodat ca urmare a pandemiei de coronavirus

Raportul Retail Zoom, care centralizează peste 3000 de magazine, arată că vânzările în magazine au crescut cu un procent de 30%, întrucât românii s-au înghesuit să-și facă provizii. Printre cele mai cumpărate produse au fost băuturile alcoolice, tutunul, ouăle și produsele lactate. Același raport arată că media varia între 5% și 30% la peste 90 de categorii de produse monitorizate. La alimente, prețurile au crescut în medie cu 6,4% față de 2019. De asemenea, Aurel Tănase avertizează consumatorii să cumpere produse autohtone și să încerce să cumpere pe cât posibil din piețe.

Toamna ar putea aduce noi disponibilizări

Din nefericire, toamna va putea aduce nu o revenire economică așa cum s-ar aștepta românii, ci noi disponibilizări. „Din păcate, puterea de cumpărare va continua să scadă pentru că nu vedem măsurile economice care să vină să stimuleze consumul, reluarea activității esențiale pentru economie. (…) Situația în economie este dificilă. Iar primul efect este aceasta al creșterii prețurilor. Vor urma probabil, după încetarea programelor de susținere socială, cum ar fi șomajul tehnic, vor urma diponibilizări, iar pe fondul scăderii consumului situația se va agrava în lunile septembrie-octombrie”, spune managerul Frames.

 

Advertisment
Advertisment