Economic

Sectorul care prosperă chiar și în criză

Chiar dacă economia e puternic afectată de pandemia de coronavirus, industria IT-ului e la mare căutare.

Perioada de criză cauzată de Covid-19 are consecințe uriașe nu doar în domeniul medical, dar și în cel economic. Piața muncii au fost serios afectată, numeroase firme au fost nevoite să își suspende activitatea și să încheie contracte de muncă.

Chiar și așa, IT-ul ar putea crește în următoarea perioada, întrucât e nevoie de angajați în e-commerce și în gaming.

Domeniul IT-ului poate crește chiar și în criză

Andrei Pitiș, cunoscutul investitor, a vorbit despre cum afectează pandemia de coronavirus piața muncii. Oamenii se tem în această perioada și întâmpină dificultăți în a lucra de acasă.

Andrei Pitiș crede că în sprijinul acestora ar putea veni firmele de training. Ele pot să le ofere angajaților diferite variante de “managing from home”.

Pitiș spune că factorul uman este cel mai important lucru, iar numeroasele știri care stârnesc panică îngreunează munca de acasă. Acesta este motivul pentru care companiile de training ar putea ajuta angajații.

Conform investitorului, industria de IT înregistrează creșteri chiar și în această perioada dificilă. Întrucât s-a dat startul unui proces de digitalizare forțată a firmelor, patronii ar putea încerca ca pe viitor să fie cât mai puțin dependenți de un spațiu fizic.

Aceste decizii ar putea veni în dorința de a evita o nouă situație de criză. Companiile și-ar ușura astfel procesul de muncă prin tehnologizare. Pitiș crede că teama patronilor de a nu se întâmpla în viitor încă o astfel de criză îi va face pe aceștia să ia mai în serios digitalizarea.

Cereri mari în domeniu

Totodată, Andrei Pitiș crede că mai este un motiv important pentru care IT-ul va crește. El spune că vor există cereri mari pentru e-commerce și gaming. În ambele cazuri apar joburi pentru care nu e nevoie de o anumită calificare academică.

Investitorul consideră că după ce această perioadă de criză va fi depășită, este esențial ca cei care au fost puternic afectați să se conserve pe o durata cât mai îndelungată. Astfel vor putea funcționa în continuare. El consideră că afacerile trebuie să caute diverse soluții de funcționare, ca în cazul restaurantelor care fac livrări la domiciliu.

Tags

Close