Economic

Klaus Iohannis: Avem soluții pentru toate problemele

Președintele României a avut o întâlnire cu guvernatorul Băncii Centrale, prim-ministrul Orban și ministrul Finanțelor.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Mugur Isărescu, Ludovic Orban și Florin Cîțu la Palatul Cotroceni. La finalul ședinței, președintele a informat că au fost discutate variante pentru revigorarea economică și pentru finanțarea deficitului.

Președintele spune că s-au găsit soluții pentru toate situațiile

Klaus Iohannis a declarat că în cadrul întâlnirii, au fost atinse toate temele importante și au fost găsite soluții foarte bune. Acesta a spus că principalele subiecte de discuție au fost reprezentate de deficitul bugetar și de revigorarea economică.

Advertisment

Șeful statul a spus că economia României nu a fost oprită, ci doar anumite sectoare. “Vrem o finanțare mai bună pentru deficit, astfel încât să nu fie necesare măsuri de austeritate”, a adăugat Iohannis.

Advertisment

Totodată, președintele a declarat că situația în care se află economia țării este una deosebită, fiind nevoie de măsuri eficiente pentru a o încuraja. “Au fost găsite soluții pentru tot. Ele pot fi aplicate cel mai bine dacă toate entitățile colaborează”, a mai afirmat președintele.

Klaus Iohannis e optimist că economia românească își va reveni și criza va fi depășită “destul de repede”. El e încrezător, întrucât “avem programe și soluții pentru deficit și pentru revigorarea economică”.

FMI a avertizat ca economia Romaniei va avea mult de suferit

Potrivit FMI, vor exista alte valuri de turbulențe pe piețele financiare. În privința României, Fondul Monetar Internațional prevede o contracție de 5% în 2020. Economia țării ar urma să își revină în anul 2021. Atunci, ar raporta un avans de 3,9 procente.

De asemenea, estimările FMI mai arată și o creștere uriașă a ratei de șomaj. Aceasta ar urca de la 3,9% la 10,1% în 2020. Anul următor, ar urma să se reducă la 6%, scrie Bloomberg.

Joi, Comisia Europeană a transmis un raport conform căruia Produsul Intern Brut al României va scădea cu 20% în acest an. Anul următor ar urmă să aibă un avans de 4,2%.

Advertisment
Advertisment