Ikea refuză banii de la buget
Ikea nu va folosi banii de la Guvern pentru plata șomajului tehnic.
Ikea România le-a transmis autorităților de la București faptul că nu va utiliza banii de la Guvern. Fondurile erau destinate plății șomajului tehnic pentru perioada 17 martie-12 iunie. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor. În plus, conform Financial Times, Ikea ia în calcul returnarea fondurilor în toate cele 9 state ce au oferit acest sprijin.
Ikea refuză banii oferiți de Guvern
„Felicitări Ikea! Chiar acum am încheiat o videoconferință cu doamna Sara Del Fabbro, CEO IKEA Southest Europe și doamna. Violeta Neninta, Market Manager IKEA România. Discuția s-a concentrat pe hotărârea companiei de a nu utiliza suma de 868 504 de lei necesară achitării șomajului tehnic pentru perioada 17 martie-12 iunie.
Reprezentanții IKEA au explicat că, deși vom fi în fața a numeroase provocări în perioada următoare, ei cred că rezultate companiei vor depăși estimările făcute în urmă cu câteva luni. Drept urmare, IKEA a hotărât să nu folosească fondurile de la buget în vederea plății șomajului tehnic”, a spus Cîțu, pe facebook.
Ministrul Finanțelor a adăugat că banii respectivi vor ajunge în „acele segmente ale societății ce au mare nevoie de sprijin”.
IKEA discută returnarea fondurilor în toate cele 9 state ce au oferit sprijin guvernamental
Compania nu vrea să accepte banii, deoarece criza provocată de pandemia de coronavirus nu a afectat-o atât de mult pe cât se aștepta. Un reprezentant a declarat că IKEA discuta în acest sens cu Belgia, Croația, Republica Cehă, Irlanda, Portugalia, România, Serbia, Spania și SUA.
Tolga Oncu, managerul operațiunilor de retail la Grupul Ingka, principalul retailer Ikea, a adus mai multe explicații. Ea a spus că, potrivit estimărilor interne, afacerile ar fi urmat să scadă cu 70-80% la izbucnirea crizei.
Chiar și așa, toate cele 23 de magazine Ikea și-au reluat activitatea cu un număr ridicat de clienți. „Acum avem mai multe informații decât în februarie și martie. Este corect să revenim și să mulțumim pentru sprijinul primit în această perioada grea. De asemenea, vrem să vedem cum putem înapoia ceea ce am primit”, a declarat Oncu, pentru Financial Times.