Economic

Economia SUA a înregistrat cea mai mare scădere după 2008

Statele Unite au înregistrat o contracție economică cu 4,8% în primul trimestru al anului. Aceasta reprezintă cea mai dramatică scădere de după Marea Recesiune din 2008.

Advertisment

Economia SUA a resimțit foarte puternic impactul pandemiei de coronavirus. De altfel, întreaga lume este afectată serios de această perioada de criză. Oamenii stau închiși în case, numeroase firme și-au suspendat activitatea și mulți angajați au fost trimiși în șomaj tehnic ori chiar li s-au suspendat contractele.

Economia SUA are probleme uriașe

Prima economie a lumii a înregistrat o scădere cu 4,8 la sută în primul trimestru al anului. Estimările au fost făcute de Departamentul Comerțului. Un factor decisiv al acestui declin a fost reducerea consumului populației.

Advertisment

Acesta reprezintă cea mai importantă parte a economiei Statelor Unite. Totodată, au contat foarte mult reducerile investițiilor productive, dar și ale stocurilor companiilor. Statele Unite nu s-au mai confruntat cu o scădere de așa amploare de la Marea Recesiune din 2008.

Advertisment

Multe alte state se confruntă cu probleme economice grave

Franța suferă scăderi drastice ale Produsului Intern Brut (PIB).  Banca centrală a țării a confirmat o scădere cu aproximativ 6% sub nivelul normal al economiei țării. O astfel de criză a mai avut loc în cel de al doilea trimestru din anul 1968, când Franța a fost acaparată de proteste și greve generale. Însă aceasta nu a fost la fel de drastică ca acum.

Economia Chinei urmează să dezlănțuiască trilioane de yuani de stimulente fiscale pentru a reînvia o economie preconizată ce s-a micșorat pentru prima dată în patru decenii, pe fondul pandemiei coronavirusului, în timp ce o țintă planificată de creștere este probabil să fie redusă.

Cheltuielile crescute vor viza stimularea investițiilor în infrastructură, susținute de până la 2,8 trilioane de yuani (394 miliarde de dolari) de obligațiuni speciale ale administrației locale, au declarat sursele. Rata deficitului bugetar național ar putea crește la niveluri record, au adăugat acestea.

Totodata, și Japonia a pregătit un plan pentru a relansa economia. În același timp, economia Asiei e în prăbușire. Conform estimărilor Fondului Monetar Internațional, creșterea economiei Asiei va fi nulă în acest an.

Advertisment
Advertisment