Economic

Dezastru economic pentru compania Disney

Disney va înceta să mai plătească 100 000 de salariați, în scopul de a economisi lunar 500 de milioane de de dolari.

Advertisment

Pandemia de coronavirus creează probleme serioase pe întreg globul. Pe lângă crizele medicale, Covid-19 a afectat serios domeniul economiei. Oamenii sunt obligați să stea în casă, numeroase firme și-au întrerupt activitatea, iar mulți angajați au contractele suspendate sau au fost trimiși în șomaj tehnic.

Decizie cruntă luată de Disney

Uriașa companie va înceta să mai achite peste 100 000 de salarii, începând de săptămâna aceasta. Decizia vine că urmare a impactului pe care pandemia de coronavirus l-a avut în economie, la nivel mondial.

Advertisment

Astfel, stoparea plăților salariilor pentru aproape jumătate din angajați va genera economii de până la 500 de milioane de dolari lunar. Disney a obținut venituri operaționale de 1,4 miliarde de dolari pentru parcurile și produsele sale, în ultimele trei luni din anul 2019.

Advertisment

Compania a declarat că personalul a fost plasat în concediu neplătit. Angajații vor beneficia de servicii complete de asistență medicală. Personalul din Statele Unite a fost sfătuit să ceară sprijin guvernamental din pachetul de stimulare a economiei de 2 000 de miliarde de dolari.

Luna trecută, Disney a informat că președintele executiv Bob Iger va renunța la salariul sau întreg pe durata pandemiei de coronavirus. Totodată, Directorul executiv Bob Chapek va suferi o reducere a salariului la jumătate.

Bob Iger este unul dintre directorii cu cea mai mare plata din domeniul divertismentului. Acesta a obținut anul trecut 47,5 milioane de dolari ca președinte și director executiv.

Compania a lansat „Disney Plus” pentru a mai obține venituri

Disney a fost lovită serios de Covid-19, având parcurile tematice închise și filmele amânate. Mai mult, canalul ESPN a rămas fără sporturi live de difuzat. Astfel, compania încearcă să obțină cât mai multe venituri din Disney Plus.

Serviciul de streaming, asemănător Netflix, are un succes neașteptat. Acesta a ajuns la 50 de milioane de abonați plătiți în întreagă lume, deși are o vechime de doar 5 luni. Dinsey Plus a fost lansat în opt țări din Europa și în India.

Compania a înregistrat pierderi de aproximativ 70 de miliarde de dolari la capitalizarea bursieră de la începutul lui februarie. Astfel, noul serviciu de streaming vine la un moment ideal pentru a ajută Disney.

Advertisment
Advertisment