Economic

60 de milioane de europeni și-ar putea pierde locul de muncă

Pandemia de COVID-19 ar putea lăsa zeci de milioane de cetățeni din Uniunea Europeană și Marea Britanie fără loc de muncă.

Criza provocată de noul coronavirus are efecte din ce în ce mai devastatoare în economie. Tot mai mulți europeni și-au pierdut locurile de muncă sau au intrat în șomaj tehnic în această perioadă. Satele au încercat să adopte diverse măsuri de susținere a economiei, însă acestea s-ar putea dovedi insuficiente pentru proporțiile crizei.

60 de milioane de europeni ar putea rămâne fără joburi

Firma de consultanță McKinsey a realizat un raport în care se prezintă faptul că în jur de 60 de milioane de cetățeni din Uniunea Europeană și Regatul Unit ar putea rămâne șomeri. Conform raportului, rata șomajului poate ajunge la 11% în Uniunea Europeană după această perioadă. În prezent, ea se situează la 6%.

Experții companiei consideră că aproape un sfert dintre angajații din UE ar putea suferi reducerea numărului de ore, scăderea salariului, concedieri temporare sau permanente. De aceste probleme nu vor fi afectați cei care lucrează în sectoare esențiale (forțe de ordine, sistemul medical) sau cei care nu lucrează îndeaproape cu alți oameni.

Peste 50 de milioane de cetățeni lucrează în sectoare cu risc ridicat, cum ar fi personalul HORECA, cei din construcții, casieri. Astfel, aceștia vor fi cei mai expuși măsurilor de restructurare din economie.

Dacă oficialii europeni nu vor reuși să limiteze efectele pandemiei până la sfârșitul primăverii, situația ar putea deveni una foarte dificilă. În cazul continuării măsurilor restrictive și în perioada verii, rata șomajului va ajunge la 11,2% în anul viitor. Totodată, se preconizează că aceasta nu se va micșora până în 2024.

Ce măsuri adoptă Uniunea Europeană

Compania de consultanță McKinsey a reiterat importanța adoptării unor măsuri rapide și eficiente pentru protejarea joburilor.

Sfaturile lor ar fi ca toate firmele să reducă costurile și să introducă, pe cât de mult posibil, telemunca sau munca de acasă. Și guvernele ar trebui să se gândească la niște facilități, precum scutirea de impozite și garanțiile pentru credite.

Uniunea Europeană vine în ajutorul guvernelor europene cu un pachet în valoare de 100 de miliarde de euro. Acești bani reprezintă subvenții pentru plata salariilor, astfel încât să fie evitate disponibilizările masive.

Și Statele Unite ale Americii sunt grav afectate de această pandemia în aproape toate sectoarele de activitate. Din data de 14 martie, aproape 13,5% din angajații americani au depus cereri de intrare în șomaj. Rata șomajului a ajuns astfel undeva la 4,4% și se așteaptă o dublare a acesteia în luna curentă.


TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: