Economic

Salariile din domeniul sanitar vor fi majorate

De la 1 iunie, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar va avea salariile majorate.

Advertisment

Începând cu data de 1 iulie, salariile din domeniul sanitar vor crește. Concret, bugetarii care vor beneficia de această inițiativa sunt cei din cadrul personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar.

Legea care va majora salariile din domeniul sanitar a fost publicată în Monitorul Oficial

Legea a ajuns în Monitorul Oficial încă de joia trecută. Cei ce vor primi mai mulți bani sunt salariații precum fiziokinetoterapeuții și bioinginerii medicali. Aceștia pot ajunge să câștige cel mult 5 976 de lei, în cazul în care muncesc în unități clinice.

Advertisment

Totodată, cei ce asigura serviciile de ambulanță, primiri urgențe și terapie intensivă vor putea să câștige chiar și 6 376 de lei. Aceștia nu sunt singurii care vor beneficia de măriri salariale.

Advertisment

Profesorii de cultură fizică medicală, kinetoterapeutii și asistenții sociali vor încasa și ei mai mulți bani de la începutul lunii iulie. De asemenea, angajații din domeniul sanitar ce dețin funcții de farmaciști, biologi, biochimisto, fizicieni și psihologi se încadrează în noua lege.

Și vârstnicii vor primi mai mulți bani, de la 1 septembrie

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat joi că, după evaluările economice, Guvernul va decide cu cât vor fi crescute pensiile de la 1 septembrie. Acesta a oferit asigurări că pensiile vor fi majorate.

Vom lua această hotărârea în funcție de mai mulți factori. Avem nevoie de evaluarea la 6 luni a stării economiei și de prognoza economică pe următoarea perioada. Apoi, voi putea informa public. Ceea ce pot să va anunț e că pensiile vor fi majorate”, a spus Orban.

Ministrul Finanțelor a declarat la Realitatea Plus, că pensiile ar putea fi majorate cu 10%, de la 1 septembrie. De mai multe ori, Cîțu a anunțat că Ministerul Finanțelor va face diverse evaluări și scenarii pe care le va prezența premierului. El a spus că decizia va fi una politică.

Advertisment
Advertisment