Economic

Vești bune despre programul IMM Invest

Foarte multe întreprinderi mici și mijlocii s-au înscris până în prezent în programul guvernamental.

Advertisment

Până acum, s-au înscris mai mult de 37 089 de IMM-uri, iar 20 139 de solicitări au fost trimise către bănci. Totodată, sistemul funcționează foarte bine, după ce inițial întâmpinase probleme, conform declarațiilor făcute luni de directorul general al FNGCIMM, Dumitru Nancu.

Când vor fi semnate primele credite

Reprezentantul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a adăugat că ritmul înscrierilor s-a redus la 3 000-4000 de solicitări zilnice. „Începând de astăzi, băncile ne vor trimite spre garantare și e posibil ca mâine să începem semnarea primelor credite”, a declarat Dumitru Nancu pentru Agerpres.

Advertisment

De asemenea, șeful FNGCIMM a mai spus că 150 de oameni au procesat solicitările în perioada minivacantei de 1 Mai. El a subliniat faptul că în cadrul acestui program nu este valabilă regula primului venit.

Advertisment

Cum funcționează programul IMM Invest

În cadrul platformei, se verifică eligibilitatea aplicantului. După această primă analiză, documentele sunt expediate către banca selectată de IMM. Acolo se va face o analiză a solvabilității și va aprobă cererea pentru credit.

La pasul ulterior, în cazul în care finanțarea este aprobată, documentele se retrimit la FNGCIMM. Acolo se efectuează garantarea creditului și aprobarea ajutorului de stat. În cadrul programului s-au înregistrat 22 de bănci finanțatoare. Acestea vor acordă credite pentru investiții care ajung până la 10 000 000 de lei, garantate de stat până la cel mult 80%.

Durata finanțării este de maxim 72 de luni. Rată dobânzii-Robor la 3 luni +2%/an este în totalitate subvenționată de stat. Pentru întreprinderile care vor credite pentru capital de lucru, finanțările pot să ajungă până la 5 000 000 de lei. Acestea vor fi garantate până la 80% și se aplică în cazul întreprinderilor mijlocii.

În cazul celor mici și micro, suma poate atinge 1 000 000 de lei, cu garantare de cel mult 90%. Durata finanțării pentru capital de lucru va fi de cel mult 36 de luni. Este posibilă o prelungire cu alte 36 de luni, rată dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5%/an.

Advertisment
Advertisment