Economic

Cea mai bună veste pentru pensionari. S-a hotărât data când se vor mări pensiile

În plină epidemie de pandemie, există și o veste bună legată de creșterea veniturilor pensionarilor.

Advertisment

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunțat data când pensiile se vor majora.

Majorarea va veni, cel mai probabil, de la 1 septembrie

Cel mai dezbătut subiect din ultima perioadă, cel al măririi pensiilor, a ajuns acum la final. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunțat că, cel mai probabil majorarea va veni de la data de 1 septembrie.

Advertisment

„Prin calendar înseamnă o abrodare responsabilă pe care Guvernul o are. Am lucrat în fiecare zi ca să încercăm să sprijinim economia, agenții economici, pe angajați. Nu a fost o perioadă ușoară, am încercat tot ce este posibil pentru a ajuta economia.

Advertisment

Dacă prin calendar înțelegem o evaluare, colegii de la Minister termină evaluarea primelor șase luni ale anului”, a declarat ministrul Muncii la România TV.

În acest moment, se lucrează la calculele financiare

De asemenea, Violeta Alexandru a menționat că în acest moment se lucrează la calculele financiare: „Vom avea o creștere a pensiilor, nu ma eschivez. Nu îmi place să speculez, se fac toate eforturile în echipa ministerul Finanțelor. Intenția noastră nu este să păcălim pe nimeni, vom pune cifrele pe masă. Ne dorim o creștere, suntem responsabili pentru acest an și pentru anii care vor veni. (…)

Va fi o creștere, mai sunt câteva zile de analize finale. În momentul acela vom avea o proiecție asupra cifrelor pe care le vom avea. Urmează o perioadă în care va fi rectificarea bugetară, cel mai probabil de la 1 septembrie va fi o creștere.”

Ministrul de Finanțe spune că se fac mari eforturi

La rândul său, legat de majorarea pensiilor, ministrul de Finanțe, Florin Câțu a menționat că se fac eforturi sporite pentru a fi găsite resurse: „Este o propunere pe care o facem noi în contextul acesta, cu criză la nivel global, cu deficit de 24% în SUA, economii care se prăbuşesc cu 11 procente în toate Europa, şomaj în creştere.

În tot acest context noi venim şi facem un efort uriaş pentru a creşte, totuşi, pensiile în acest an cu cât se poate. Riscurile sunt foarte mari, e foarte uşor să cădem, să pierdem tot ce am construit”.

Advertisment
Advertisment