Sfaturi SEO: Cum Crești Traficul Organic Pe Website În 2020
Poziția în Google este extrem de importantă, în special pentru business-urile aflate la început de drum. Iată cum poți optimiza website-ul pentru a crește conversia și a genera profit în online.
Practicile SEO s-au schimbat radical în ultimii ani. Google a făcut deja o schimbare radicală, prioritizând indexarea website-urilor adaptate pentru mobil. În plus, algoritmul folosit de aceștia în prezent este mult mai complex și intuitiv.
Tehnicile SEO se află într-o continuă schimbare, iar uneori pot reprezenta un mister chiar și pentru cei care studiază acest domeniu. Totuși, există câteva tips-uri care rămân universal valabile. În plus, punerea în practică a acestora îți poate crește poziția pe Google.
Importanța conținutului pentru motoarele de căutare
SEO are la bază două ramuri: conținut SEO și SEO tehnic, ambele la fel de importante. În aceste condiții, în prezent orice website, fie el de prezentare sau o platformă de e-Commerce, ar trebui să aibă un blog pe care să prezinte constant noutăți din industria pe care o targetează.
Totuși, dacă marile companii își permit un creator de conținut in-house, când vorbim despre startup-uri, lucrurile pot sta diferit. Întrucât bugetul pentru un content writer și un specialist SEO poate fi relativ mare, iată ce poți face chiar tu…
Alege cuvintele cheie potrivite
Dacă în urmă cu câțiva ani, alegerea keywords-urilor era relativ simplă, acum lucrurile s-au schimbat. În acest sens, este important să integrezi nu doar cuvinte singulare, ci fraze scurte pe care potențialii clienți le-ar putea introduce în căutările Google.
Totuși, nu este recomandat să alegi cuvintele cheie doar pentru că au un volum mare de căutări. Acestea trebuie în primul rând să respecte nișa website-ului tău.
Link-urile sunt cheia
Pentru a optimiza conținutul, este important să adaugi link-uri externe dar și interne. De asemenea, cuvintele pe care adaugi link-urile respective sunt importante.
Pe scurt, online-ul este practic o rețea extinsă, iar tu ar trebui să te integrezi în aceasta. De asemenea, conținutul tău trebuie să faciliteze utilizatorilor accesul la o informație cât mai completă. Astfel, tu ar trebui să oferi cititorilor o sursă unde pot cerceta „în profunzime”.
Responsive design
După cum menționam, Google indexează în primul rând website-urile optimizate pentru dispozitivele mobile. Acest lucru înseamnă că website-ul tău trebuie să re-dimensioneze anumite obiecte în funcție de dimensiunea ecranului utilizatorului.
Deși poți realiza acest lucru de unul singur, este recomandat să apelezi la un web designer cu experiență. Chiar dacă în front-end vei obține un design resposnive, structura codului tău poate influența viteza de încărcare a website-ului. Iar acest lucru determină de asemenea poziția în Google.