800 de milioane de oameni își vor pierde slujbele în viitor. Vor fi înlocuiți de roboți
Cine va rezista viitorului? Omul sau robotul? Va rămâne omenirea șomeră? E greu de răspuns, însă sunt organizații și instituții care au spus că preferă să lucreze cu roboții.
Motivul? Sunt îndemânatici și pot să muncescă fără să ceară salariu și pauză de odihnă. Există însă și o veste bună. Sunt meserii unde roboții nu pot înlocui omul. Mai mult, se crede că vor apărea și joburi noi.
Primii loviți se schimbări vor fi administratorii și lucrătorii în servicii
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Mckinsey Global, până în anul 2030 e posibil ca aproximativ 800 de milioane de angajați să-și piardă locul de muncă, ca urmare a automatizării. Se crede că primii care vor rămâne șomeri sun operatorii de mașini industriale, administratorii și lucrătorii în servicii. Pe de altă parte, specialiștii susțin că țările care vor simți cel mai puțin acest val vor fi cele fără investiții în tehnologie.
Vor apărea alte 133 de milioane de locuri de muncă
Datele rezultate din raportul Future of Jobs Report 2018 realizat de Forumul Economic Mondial legat de schimbările pe care le va aduce tehnologia în viitor arată că, deși roboții vor lua locul oamenilor în multe domenii, vor apărea alt 133 de milioane de joburi noi. În plus, va crește cererea de locuri de muncă în sănătate, știință, tehnologie și industria ospitalității. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Oxford, un procent de 47% dintre slujbele din SUA vor fi automatizate în următorii 20 de ani. Chiar și așa, 53% dintre joburi vor fi făcute tot de oameni, iar pe primul loc se situează doctorii și profesorii, urmați de oamenii specializați, precum instalatorii sau cei care se ocupă de servicii sociale.