Politică

Viorica Dancilă îl critică pe Ludovic Orban

Viorica Dancila vrea ca premierul să fie demis și îl acuză pe acesta de incompetență.

Advertisment

Vasilica Viorica Dancilă a transmis un mesaj, prin intermediul contului sau de facebook, prin care îl critică pe prim-ministrul Ludovic Orban. Aceasta consideră că actuala guvernare este ineficientă.

Viorica Dancilă îl critică și îl vrea demis pe premier

„Sub limbajul diplomatic obișnuit la Bruxelles, Comisia Europeană îl atenționează pe prim-ministru în privința conducerii jalnice a guvernului. A observat clar și Comisia Europeană ceea ce au văzut de mult timp și cetățenii țării.

Advertisment

Guvernarea Partidului Național Liberal a reacționat într-un fel ineficient la pandemia de Covid-19 care a lovit România. Măsurile de sprijin pentru economie sunt practic inexistente, iar investițiile sunt amânate. De asemenea, nu s-a depus niciun efort în privința echilibrelor fiscale.

Advertisment

Ludovic Orban și oamenii lui folosesc această perioadă ca și pretext pentru a nu face nimic considerabil. E clar că de la actualul Executiv pot veni numai neglijențe, amânări sau rateuri. Trebuie să scutim țara de acești nepricepuți.

Drept urmare, Partidul Social Democrat e nevoit să depună cât mai repede o moțiune de cenzură pentru a îl pune pe tușă pe Ludovic Orban”, a spus Viorica Dancilă joi, pe facebook.

Și cetățenii își pierd încrederea în Guvern

Sondajul efectuat în ultima parte din starea de urgență arată o situație politică destul de complicată. Sunt vești proaste pentru Partidul Național Liberal. Scăderea acestuia a devenit mai rapidă.

În perioada ianuarie februarie, liberalii se bucurau de un procent de 38 în sondaje. În luna aprilie, aceștia au ajuns la 34%, iar ulterior la 32%. Pe de altă parte, Partidul Social Democrat se află la 27% în primele două luni ale anului. În aprilie, a ajuns la 29%, iar ulterior a stagnat.

În privința personalităților politice, președintele României, Klaus Iohannis, a scăzut semnificativ în sondaje, în contextul pandemiei de coronavirus. Pe de altă parte, oamenii politici din opoziție au înregistrat ușoare creșteri în sondajele realizate.

Advertisment
Advertisment